Mă tem de singurătate

     Îmi citeşti fericirea şi tristeţea pe chip de fiecare dată când mă simt astfel, dar nu-ţi spun niciodată de ce sunt tristă însă toată lumea află când mă cuprinde fericirea. Asemeni mie, cei din  jur îşi împart trăirile vesele cu ceilalţi, însă când în lumea noastră interioară plouă refuzăm atingerile sufletului din exterior.
    Îmi doresc să am pe cineva care să râdă împreună cu mine, să trezim soarele împreună dintre aşternuturi răvăşite şi să punem ţara la cale din cinci cuvinte. Mi-e teamă...atunci când mi-e frig mă strâng pe mine în braţe,atunci când sunt fericită râd fals, deoarece fericirea se diminuează când nu ai cu cine să o împarţi şi durerea creşte câd o ţii doar pentru tine. Nu vorbesc de prietenii buni care sunt lângă tine de cele mai multe ori, dar care nu îţi pot umple întreaga singurătate.
   Mi-e teamă să nu am pe cineva la care să mă gândesc, să fug atunci când totul pare că se face praf.
   Mai trist este faptul că în lumea noastră te simţi mereu singur printre oameni, prea mulţi oameni care merg cu capetele plecate şi care nu mai ştiu să zâmbească. Şi gândurile lor adesea sunt blocate la secţiunea "singurătate" din biblioteca gândurilor. Nu-i aşteaptă nimeni cu mâna întinsă, nu vor pune mai mult de un tacâm la masă şi nu vor primi sărutul de noapte bună.
  Recunosc, mă tem de singurătate aşa cum te temeai şi tu atunci când rătăceai singur pe străzi şi ştiai că nu ai puterea să mergi mereu cu capul sus fără un ajutor...dar leacul există undeva,acolo in lume şi trebuie doar să ştiu denumirea corectă.

Articole asemănătoare: Până la ultimul fum; Licitaţie de sentimente; Ce părere am; Unde-i atelierul de sculptură