eu, un copil cu început de drum,
o bunică, tu, cu al tău sfârşit.
Ecoul paşilor şi râsul...
duminică, 21 februarie 2010
vineri, 19 februarie 2010
Suflet gol
Visam printre lacrimi
în lumea nebună,
picioarele goale călcau împlinirea.
Susţineam cu tărie "eu sunt
în tine!"
Rănea o idee simţul trezit,
îndepărtam personaje reale de vis.
M-am întors pentru o clipă şi rătăcită
am zis:
revin poate mâine,
ajung poate ieri,
din astăzi mă ştiu doar
străine plăceri.
Cu ochii închişi, cu mâna cerşind
regret adâncimea din zarea de apus, adun o tăcere, schiţată-n idei,
cuvintele seacă...
Nu vreau să îţi cer
să ascunzi azi moartea din sufletul meu,
e străin şi e gol
cu capul plecat
rătăcit de dureri.
Nici lacrimi, nici doruri
nu îl pot azi trezi,
fugi dar de mine
nebune copil!
Fugi căci voi face din tine
tablou
pictat de o mână stângace.
Remarcat în cenaclul Junimea Digitală
miercuri, 17 februarie 2010
Era un vis frumos
A mers timidă mai mereu prin viaţă,
cu pasul greu şi gândul încurcat.
Zăvorul sufletului îl îngheaţă,
s-ascundă-n ea un anotimp curat.
Profesori de balet i-au fost nebunii,
pierduţi în sfera lor, senini şi reci.
Durerea freamătă sub talpa lumii,
dar îşi îneacă vaietul în veci.
La tâmple-adună vise ne-mplinite,
îşi uită paşii-n dansul ei final.
Pe pleoape-apar, abia-ntrezărite,
acorduri de tangou sentimental.
Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală
cu pasul greu şi gândul încurcat.
Zăvorul sufletului îl îngheaţă,
s-ascundă-n ea un anotimp curat.
Profesori de balet i-au fost nebunii,
pierduţi în sfera lor, senini şi reci.
Durerea freamătă sub talpa lumii,
dar îşi îneacă vaietul în veci.
La tâmple-adună vise ne-mplinite,
îşi uită paşii-n dansul ei final.
Pe pleoape-apar, abia-ntrezărite,
acorduri de tangou sentimental.
Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală
De unde?
Şopteam florilor un nume
ce izvora durere adânc în mine.
Fără lumina sufletului
năşteam tristeţe
ascunsă-n palme.
Strângeam poveştile de viaţă,
chemând uitarea-n vânt...
mă rătăceam în gânduri.
Strămoşi mă strigă în mormânt,
mi-e teamă de acest drum
e nou şi nu-i ştiu rostul.
mi-e fruntea grea de vise false
şi sufletul mă-ndeamnă
să-i dau ce vrea.
De unde?
Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală
ce izvora durere adânc în mine.
Fără lumina sufletului
năşteam tristeţe
ascunsă-n palme.
Strângeam poveştile de viaţă,
chemând uitarea-n vânt...
mă rătăceam în gânduri.
Strămoşi mă strigă în mormânt,
mi-e teamă de acest drum
e nou şi nu-i ştiu rostul.
mi-e fruntea grea de vise false
şi sufletul mă-ndeamnă
să-i dau ce vrea.
De unde?
Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală
Ideile se aruncă în cuvânt
De mâine va suna a nemurire
orice bătaie-a vântului de răsărit,
când ziua se închină spre orbire
în tânguire-adună nori neauzit.
Ne trece, astrul, de secunde moarte,
respiri cadranul somnului demult pierdut,
aduni din oameni bucurie, fapte
regreţi încă de ieri că azi nu te-ai născut.
Plouase adunarea de veşminte
în ritualic zbor de vise către gând,
de tainice dorinţe, azi, lipsite,
idei nespuse în cuvinte, pier plângând.
Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală
orice bătaie-a vântului de răsărit,
când ziua se închină spre orbire
în tânguire-adună nori neauzit.
Ne trece, astrul, de secunde moarte,
respiri cadranul somnului demult pierdut,
aduni din oameni bucurie, fapte
regreţi încă de ieri că azi nu te-ai născut.
Plouase adunarea de veşminte
în ritualic zbor de vise către gând,
de tainice dorinţe, azi, lipsite,
idei nespuse în cuvinte, pier plângând.
Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală
Dimineaţă de februarie
În semn de rugăciune
mi-am lipit buzele de
umărul tău stâng.
Plecam ochii spre fruntea
adormită şi lăsam loc
aerului să te învăluie.
Mâna dreaptă descânta
visele născute de la sânul drept
şi împletea degetelor inele de lumină.
Respiram tăcut printre gene
în timp ce soarele arunca
peste lume primele raze
din dimineaţa de februarie.
mi-am lipit buzele de
umărul tău stâng.
Plecam ochii spre fruntea
adormită şi lăsam loc
aerului să te învăluie.
Mâna dreaptă descânta
visele născute de la sânul drept
şi împletea degetelor inele de lumină.
Respiram tăcut printre gene
în timp ce soarele arunca
peste lume primele raze
din dimineaţa de februarie.
vineri, 12 februarie 2010
Nu ştiu step
Ştii tu că uneori şi zâmbetele dor? Că duritatea pietrei nu răneşte mâna ce o atinge? Şi zăpada proaspătă îmi scârţâie sub tălpi pe ritm de step?
Toate aceste idei mă blochează. Nu mai ştiu să scriu. Mă pierd de toate şi nu ştiu step.
De ce se încăpăţânează tălpile inimii să-mi danseze ritmuri nebune?
E lupta mea cu morile de vânt şi tot mereu ele câştigă. Partidele sunt pierdute dinainte de a fii începute. E lupta mea cu mine şi totuşi pierd mereu..cu fiecare zi ce trece mai simt cum ceva moare, dar altceva renaşte, căci învăţ cu tine şi cu mersul lumii. Şi dacă nu aş învăţa, ea tot ar merge mai departe.
Nu mă certa, nu am ce să te învăţ! Simt cum totul se ascunde în mine, se strânge durerea în palmă şi nu mai ştiu atingerea să o trăiesc. Nici în braţe nu am cum să te ascund, la piept mi-am strâns durerea. Mi-am pierdut paşii pe alte drumuri şi merg, în timp ce tălpile dansează ritmuri nebune....
Toate aceste idei mă blochează. Nu mai ştiu să scriu. Mă pierd de toate şi nu ştiu step.
De ce se încăpăţânează tălpile inimii să-mi danseze ritmuri nebune?
E lupta mea cu morile de vânt şi tot mereu ele câştigă. Partidele sunt pierdute dinainte de a fii începute. E lupta mea cu mine şi totuşi pierd mereu..cu fiecare zi ce trece mai simt cum ceva moare, dar altceva renaşte, căci învăţ cu tine şi cu mersul lumii. Şi dacă nu aş învăţa, ea tot ar merge mai departe.
Nu mă certa, nu am ce să te învăţ! Simt cum totul se ascunde în mine, se strânge durerea în palmă şi nu mai ştiu atingerea să o trăiesc. Nici în braţe nu am cum să te ascund, la piept mi-am strâns durerea. Mi-am pierdut paşii pe alte drumuri şi merg, în timp ce tălpile dansează ritmuri nebune....
luni, 8 februarie 2010
Cu gândul rătăcit şi sufletul hoinar
Ascund de lume visul, din râuri sorb amarul
Mă aflu la răscruce şi vreau să-nchin paharul
Cu oamenii de suflet, cu suflete din cer,
Dar văd cu multă teamă cum în lumină pier.
Mă-ntorc spre cartea vieţii, capitolul întâi:
„Deşi primeşti durere şi mergi pe alte căi,
Învaţă, trist copile, să poţi mereu să dai
Din suflet doar iubire şi zâmbete din rai!”
Paharul în lumină, închin şi sorb din viaţă
Am sufletul deschis şi încă o speranţă
Că suflul dimineţii mi te aduce-n dar,
Cu gândul rătăcit şi sufletul hoinar.
Vezi tu, copile trist, mi-e tare dor de mamă!
Un dor nebun mă-ngheaţă, mă-nvăluie o teamă,
Şi sufletul îmi plânge când îţi aud cuvântul.
Copile, nu auzi, cum strigă azi pământul?
Remarcat în Cenaclul Junimea digitală
Mă aflu la răscruce şi vreau să-nchin paharul
Cu oamenii de suflet, cu suflete din cer,
Dar văd cu multă teamă cum în lumină pier.
Mă-ntorc spre cartea vieţii, capitolul întâi:
„Deşi primeşti durere şi mergi pe alte căi,
Învaţă, trist copile, să poţi mereu să dai
Din suflet doar iubire şi zâmbete din rai!”
Paharul în lumină, închin şi sorb din viaţă
Am sufletul deschis şi încă o speranţă
Că suflul dimineţii mi te aduce-n dar,
Cu gândul rătăcit şi sufletul hoinar.
Vezi tu, copile trist, mi-e tare dor de mamă!
Un dor nebun mă-ngheaţă, mă-nvăluie o teamă,
Şi sufletul îmi plânge când îţi aud cuvântul.
Copile, nu auzi, cum strigă azi pământul?
Remarcat în Cenaclul Junimea digitală
Să ţinem ochii larg închişi
Publicat de Cristi Iordache în volumul "Al treilea dor", editura Eminescu, Bucureşti, 2008
Cine-ncearcă să găsească existenţa nicăieri,
Oare cine vrea să intre sub cupola de dureri ?
Cu respect pentru cei care mai trăiesc din idealuri
Îi rog să arunce versul, pentru-a nu se pierde-n valuri!
Aş lovi în mine însumi, doar să ştiu c-am deviat
Inocenta lor fiinţă de la rosturi spre neant.
Am alunecat, se pare, în abisul de-ntrebări,
L-am urmat şi iată-mi viaţa angrenată în urmări.
Trebuia să uit de unde vine "rana de a fi",
Nu să sap la rădăcină şi să-ncep a scotoci.
Am făcut-o pe viteazul încercând s-o dezgolesc,
Să îi văd ascunsa faţă, să o cert, să o lovesc.
Suferinţa ce mi-a dat-o drept ripostă, o suport
Împăcându-mă cu gîndul de-a trăi jumate mort,
Aruncat în ape tulburi (plata c-am ajuns aici);
De-aia e mai bine firul să-l ignori, nu să-l despici .
Acum urlu şi chem malul mai aproape, dar nu pot
Să-l agăţ , să-l simt sub talpă şi continui să înot,
Rătăcind purtat de valuri imposibil într-un cerc,
Nici nu pot să ating ţărmul, nici măcar să mă înec...
Cine-ncearcă să găsească existenţa nicăieri,
Oare cine vrea să intre sub cupola de dureri ?
Cu respect pentru cei care mai trăiesc din idealuri
Îi rog să arunce versul, pentru-a nu se pierde-n valuri!
Aş lovi în mine însumi, doar să ştiu c-am deviat
Inocenta lor fiinţă de la rosturi spre neant.
Am alunecat, se pare, în abisul de-ntrebări,
L-am urmat şi iată-mi viaţa angrenată în urmări.
Trebuia să uit de unde vine "rana de a fi",
Nu să sap la rădăcină şi să-ncep a scotoci.
Am făcut-o pe viteazul încercând s-o dezgolesc,
Să îi văd ascunsa faţă, să o cert, să o lovesc.
Suferinţa ce mi-a dat-o drept ripostă, o suport
Împăcându-mă cu gîndul de-a trăi jumate mort,
Aruncat în ape tulburi (plata c-am ajuns aici);
De-aia e mai bine firul să-l ignori, nu să-l despici .
Acum urlu şi chem malul mai aproape, dar nu pot
Să-l agăţ , să-l simt sub talpă şi continui să înot,
Rătăcind purtat de valuri imposibil într-un cerc,
Nici nu pot să ating ţărmul, nici măcar să mă înec...
sâmbătă, 6 februarie 2010
Morţilor născuţi târziu
Nu mai am de unde strânge
plăceri de naştere târzie
se bate ceasul cu minutul,
iar ora e trecută de vecie
Pe tot pământul.
Plânge durerea din adâncuri
şi e tăcere în morminte
când cerul monoton se stinge
pe notele de marş funebru
Lăsate de Chopin, maestrul.
Mă ţin de mână cu trecutul,
viaţa alege iar pământul.
Zâmbesc din sufletul pustiu
morţilor născuţi târziu
În a cerului orchestră.
plăceri de naştere târzie
se bate ceasul cu minutul,
iar ora e trecută de vecie
Pe tot pământul.
Plânge durerea din adâncuri
şi e tăcere în morminte
când cerul monoton se stinge
pe notele de marş funebru
Lăsate de Chopin, maestrul.
Mă ţin de mână cu trecutul,
viaţa alege iar pământul.
Zâmbesc din sufletul pustiu
morţilor născuţi târziu
În a cerului orchestră.
marți, 2 februarie 2010
Doar pământul te mai schimbă
curg cuvinte prin venele tale,
buzele vineţii rămân nemişcate.
ochii, blocaţi in eternitate
urmăresc aurore boreale.
jumătatea poem s-a spus
cu vers alb in talpă
şi rimă incrucişată
pe fruntea grea a celui dus.
jumătatea proză se agaţă
de glasul ciocârliei
cântând sonor durerea gliei
şi dreptul omului la viaţă.
sfârşitul tău descris in pagini
de corectură n-are parte...
in tine e aproape moarte
dar nu doreşti să i te inclini.
Remarcat în Cenaclul Junimea digitală
Abonați-vă la:
Postări (Atom)