joi, 29 octombrie 2009

Promovat şi cerşetor

   -Nu se poate! Nu, maşina mea!
   -Vrei să-ţi spun eu cine a făcut asta?
   Cu ochii ieşiţi din orbite se întoarce spre cerşetorul care duhnea a alcool chiar şi de la 3 metri unde se afla faţă de el.
  -Ce ştii tu despre asta? şi arătă cu degetul maşina, referindu-se desigur la zgârieturile adânci... şi multe de pe capotă şi uşi.
  -Păi, vedeţi dumneavoastră, eu vă spun, dar îmi da-ţi ceva pentru asta?
Omul respira cu greu şi picături de sudoare începuse să-i curgă pe frunte. Se uită la cerşetor în continuare fără niciun răspuns, pare că nici nu-l vede. Încet începe să-şi controleze respiraţia şi să capete o expresie umană a feţei. Se întoarce deznădăjduit cu spatele la "sursa" lui şi se uită în continuare la maşina sa cea nouă. Nu ştie pe nimeni care să poată să-i facă aşa ceva, nu e certat cu nimeni şi chiar de ar fi facut-o copii... dar nu are cum. El se înţelege foarte bine cu copii din bloc, nu-l vede pe niciunul în stare să facă aşa ceva. Cât despre omul din spatele lui care se vrea a fi un bun om şi să-i spună numele făptaşului...mai bine îl ignoră. Acum câţiva ani geamul cel nou de la balcon fusese schimbat, iar în toiul nopţii a fost trezit de un zgomot puternic: cineva aruncase cu o piatră destul de mare şi îl spărsese din prima seară. A reuşit să se ducă repede să se uite în stradă, dar nu a reuşit decât să audă paşi depărtându-se. A doua zi dimineaţă, acelaşi cerşetor îi spunea că a văzut făptaşul de atunci. L-a crezut şi i-a plătit pentru o informaţie falsă, iar acum nu are chef să-i asculte iar minciuna sub formă de poveste interminabilă. Îşi îndreaptă hotărât spatele şi pleacă în timp ce beţivul strigă ceva în urma lui. El se gândeşte că acum, pentru că a fost promovat îşi permite să pună un sistem  bun de alarmă şi să-şi vopsească maşina...chiar azi.

4 comentarii:

  1. @adc: cerşetorul este lupul îmbracat în oaie...este cel ce vrea sa obţină căştig bazându-se pe o minciună...şi cred că avem destui de incadrat aici (trebuie doar schimbată situaţia...si vedem cine umblă după astfel de câştig). Seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu credeam că el a dat cu piatra în geam şi a zgâriat maşina, că deh, trebuie să scoată şi el banul de undeva...

    RăspundețiȘtergere
  3. @adc: :)) Nu,nu este el. El este observatorul pasiv, care incerca sa ia parte la actiune dupa deznodamant;).

    RăspundețiȘtergere