miercuri, 30 septembrie 2009

Spitalul de Oncologie din Timisoara

  Inca de cand am facut calatoria aceea la Timisoara mi-au ramas in minte imaginile spitalului in care am fost sa o cautam."Mili"-asa cum ii spuneau toti prietenii si cunoscutii era bolnava de cancer pulmonar si cancer de col uterin,internata la Timisoara pentru operarea in vederea extirparii celui din urma.Am plecat din Pitesti pe la 23:00 si am ajuns in Timisoara spre dimineata,dupa opt ore de mers.Eram 5,iar eu nici macar nu o cunosteam.Nu am stiut motivul acestei deplasari,l-am aflat pe drum,dar eu imi doream sa ajung din nou in Timisoara,asa ca un prieten m-a anuntat ca se pleaca si daca vreau...Bineinteles ca am vrut,insa dupa ce am aflat de ce...Dupa cateva ore de odihna(mai ales soferul avea nevoie) am mers in cautarea sectiei de oncologie.Nu imi mai amintesc adresa,nici nu am incercat sa o retin.Intram pe un gang intr-o  curte.Din stanga se indreapta spre noi,paznicul,grijului:"Ce-i cu noi?".Cautam pe...In dreapta cladirea in care era sectia  de oncologie.Cat de veche,nu pot sa-mi dau cu parerea.Intram intr-un fel de...balcon...prispa..nu stiu exact cum sa-i spun,inchis cu geamuri ca la vechile apartamente.Prin fata noastra trece unul dintre pacienti:slab,tras la fata,cu un bandaj in jurul capului:pe sub barbie si pana pe crestet,de jur-imprejur si  pe dedesubt un mare pansament galben...Acum,nu stiu cum se desfasura treaba inainte,dar mi-e mi-a lasat imaginea unui soldat venit de pe front,undeva prin anii'40.Pe jos,beton.In dreapta siruri de usi vechi,din lemn.Intrebam de Mili si un domn vine sa ne conduca....undeva in stanga erau pastrate niste masinarii vechi si ruginite..si mari..cat sa ocupe cam tot holul.Dusumeaua e veche si scartaie,peretii igrasiosi,crapati si pe alocuri daramati....scara tot veche."La etaj"(mai repede un fel de pod compartimentat) camarute mici cu geamuri joase si 3-4 paturi inghesuite.Cred ca ni s-a spus ca a fost mutata,au dus-o sa o opereze.Ma intorc mecanic dupa ceilalti 4(5 cu nenea care ne arata pe unde trebuie sa mergem si ne explica cum facem sa ajungem in cealalta parte).Un moment ma gandesc ca poate in partea cealalta e "mai bine":putin mai curat,o cladire dotata cu aparate noi,nu masinarii ruginite.Cladirea cealalta(care nu era prea departe,poate la 500m fata de aceasta)e putin mai noua,cu mai multa forfota.Incepem si aici cautarile,aflam de ea.O gasim,abia iesita din operatie intr-un salon in care mirosul de rahat..era insuportabil.Toata lumea a amutit.Ce mai poti sa-i spui unui om abia operat de cancer aflat in chinurile unor dureri groaznice.Se aud cateva incurajari de la unul din grup...unul plange,altul ramane fara cuvinte-ca si mine.Cu greu am reusit sa gasim si doctorul ce o trata....
   De aici,prefer sa inchei...CUM sa tratezi,Doamne,in astfel de locuri oameni suferinzi de boli incurabile?Cum sa-i tii in camarute minuscule,in pod intr-o cladire gata sa cada?Nu-i destul ca se lupta pentru fiecare zi?Pentru razboiul lor dureros nu puteti sa le oferiti mai mult?Nu aveti tratamente-oferiti-le decenta,nu aveti personal-oferiti-le calmante!Nu aveti suflet-muriti voi in locul lor,voi cei ce va faceti palate si va plangeti ca nu aveti bani...Sa stea ei in puf,ei merita,nu voi..nu VOI!

2 comentarii:

  1. Brrr... Loredana, descrierea ta mi-am amintit de "Pavilionul cancerosilor" al lui Alexandr Soljenitin, acolo am gasit aceeasi atmosfera.
    Dezgustatoare realitate...

    RăspundețiȘtergere
  2. @leo:din.."fericire" ei nu sunt deportati in lagare de concentrare,dar la fel ca ce din roman sunt "deportati pe vecie si se bucura de simplul dar:inca o zi".Insa daca stam sa ne gandim ca in "Pavilionul cancerosilor" era descrierea anilor '50 si acum,dupa aproape 60 de ani gasim similitudinile situatiilor...primim o lovitura prea puternica...

    RăspundețiȘtergere