Cer din doi in doi

Mi-am uitat mâinile
căutând
iubirea în mine
surâsul l-am uitat
încercând să-ţi păstrez
amintirea
număram ceruri
din doi în doi
la nouă mi s-a frânt
zborul.

Un alt miros de iarna

Am pus in fiecare rama
un trist decor al vietii trecatoare.
Am strans in fiecare rana
un mic abis al nesfrasitei frici.
Am plans copii mamei mele-n palma...
de-atunci imi mirosea  a iarna
sub cetina si langa luntre.
Plangand copii nenascuti
mi-am pus la gat teama de moarte
si am trait...
Si am trait
in trist decorul unei rame,
in timp ce ma zbateam de teama.
Am inspirat un alt miros de iarna
cand am murit.

De la ora...

Mi-e atat de clar momentul. As putea sa iti spun si ora...de ieri, de la ora 14:13...mi-e atat de clar si de frig de ora in care am incetat sa mai iubesc si sa explic. E greu si anormal sa le faci pe amandoua...acum doar explic...am citit recent undeva ca "dimineata nu se bea cafea,/se face dragoste". Eu beau cafea dimineata, de aceea am ales sa explic. Si asta de ieri...de ieri de la ora 14:13.

Pleznea şi cerul de lumină

Dacă aş fi ştiut, când îţi zâmbeam,
să tac.
Dacă plecam când îţi treceam
prin sânge
şi dacă, mai târziu, străin şi gol
ştiai să-mi fii când nu-mi eram,
aş fi putut să plâng
când te iubeam
şi să mai iert când omoram
cu ape de lumină viaţa
crescută printre noi.
Şi-aş fi ascuns de drumul prăfuit
plecarea.
Dacă aş fi ştiut, când te iubeam,
să spun...

Ideea nebuniei mele

Vreau să ştiţi e despre voi
ideea nebuniei mele,
scăldată, ruginită, refăcută
în cioburi de iubire trist răsfrântă.
E despre cei ce aţi fost culcaţi,
cu inima în palma dreaptă,
cu sufletul în mâna stângă
şi viaţa de deasupra voastră.
Când atârnaţi seduşi prin paturi
şi respiraţi călduţ pe trupuri,
când adunaţi din zbor de fluturi
ideea nebuniei mele.
Iar patul, saturat de iubire,
de somn şi amintire
se strânge ritmic într-un colţ
al inimii în reverie.
Căci vreau să ştiu: e despre voi
ideea nebuniei mele.

Apus

Apuneam aplaudând trecerea lumii
şi nu vedeam de bucurie cum
în trup mi se naşte o altă lume.
Mă priveam cu ochii închişi
regăsind curgerea dreaptă a ideilor.
Strigam în suflet, construind corăbii
din tăceri neînţelese
şi navigam prin gânduri
învăţând să ţin cârma sufletului.
Când apuneam, răsăreau treceri
de corăbii eşuate şi maluri neatinse.
Mă luptam să deschid ochii,
dar netrăirile de ieri mă întorceau
spre lumea de afară.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

.

De astăzi sunt tăcere

Spre inimi

Ne leagă corzi închipuite pe care altădată coboram
stânca-n rapel ne cheamă doi vulturi bătrâni
din care-n trecut ne învăţasem zborul.
În mine e munte crescut din pietrele
pe care ieri copii le aruncau în râu.
Din tine a râmas adânc înfiptă
privirea-n suflet. Nu aş
mai şti să fac cărări
Spre inimi.

Puls

Strigam mamei
reprimirea-n pântec.
De durere uitam
din ziua netrezită
ecoul suspinelor.
Să nu ţipi în suflet, copilă,
plângerea ta există-n mine.
E dat din mamă-n fiică
să plângi durerea vieţii.
În pântec nu revine
decât copilul care
nu a simţit în suflet
pulsul iubirii.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

Toamnă gândurilor

Primăvara aceasta îmi este toamnă a gândurilor.
Se usucă iarba sub talpă de tristeţea sufletului,
frunzele, de vânt suflate,
răscolesc noianul de amintiri.
Tu stai ascuns sub rădăcină de stejar,
iar parfumul teiului mi te aminteşte.
Ascult în tăcere cum iarna răsună a apropiere,
îmi acopăr simplitatea sub haine
dar nebunia sclipeşte în ochi.
Nu încerca să mă afli,
nu sunt.

Când ne iubeam

Când ne iubeam,
simţeam că sunt iertate
toate păcatele.
Ştiam că e pământul
dator să ne primească
şi doream să ne înghită puri.
Voiam să nu mai fim
cum ne ştiam odată,
căci inocenţa aceasta,
nu ne ştergea trecutul
de petele rămase.
Ne curăţam de rele
în fiecare zi,
până ce ploaia ta
a încetat...
Mi-e teamă acum:
de voi ruga pământul,
va vrea să mă primească
cu păcate neiertate?

Tu doar îmi eşti

Voi întoarce mereu pagina la ieri-
ziua-n care tu-mi eşti.
Clavicula e creionată-n raze
şi zâmbetul e desenat în fericirea inimii,
iar în cuvintele scrise
îmbăţişarea-şi păstreaza căldura.
Ziua în care toată iubirea din suflet a plecat
din mine în inima ta,
iar sărutul din colţul gurii nu mai poate fi şters.
Este pagina mea preferată
pe care lumea o va citi doar în ochi
şi nimeni nu-i va şti mai bine ca noi înţelesul.
Ei au iubiri de trăit şi vieţi de împletit în cununi,
tu îmi clădeşti din pagina de ieri viitorul.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

Afară...

În afara mea aşteaptă o naştere să primească un om,
un copil aşteaptă să primească părinţi.
Lumea tot spune că-i goală.

Un bătrân mai aşteaptă un zâmbet în dar,
un mormânt mai înghite o zi,
timpul nemilos ne omoară.

Până ieri aş fi spus că aud cum te zbaţi,
însă azi am urechile astupate
de groşii pereţi din clădirile scumpe.

În afara mea mai ascund o dorinţă:
să învăţăm a grăbi privirea
către lumea eu-lui nostru.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

A-bis

Mi-e mâna străină de trup
şi somnul nebun nu mai vine.
Mi-s ochii închişi de nebuni,
iar gura te cheamă-n neştire.
Din trup rătăcit de simţiri
aleargă un zvon că din suflet
s-a rupt de acum povara de frică.
Nebun delirând prin furtuni,
sufletu-mi, fiind unul pur,
întors cu spasme spre lume,
lecuit prin credinţă de frică
ofrandă a fost dat de păgâni
unor zei cu nume obscure.
Acum trupul meu aleargă spre hău,
şi nimeni nu este în drum
să-mi oprească avântul.
Mă vezi cum m-arunc în abis,
salut în ultimul salt, restul uman,
cu mâna-mi străină de trup.

Remarcat în cenaclul Junimea Digitală

Bunica

 eu, un copil cu început de drum,
o bunică, tu, cu al tău sfârşit.
Ecoul paşilor şi râsul...

Suflet gol

Visam printre lacrimi

în lumea nebună,

picioarele goale călcau împlinirea.

Susţineam cu tărie "eu sunt

în tine!"

Rănea o idee simţul trezit,  

îndepărtam personaje reale de vis.

M-am întors pentru o clipă şi rătăcită

am zis:

revin poate mâine,

ajung poate ieri,

din astăzi mă ştiu doar

străine plăceri.

Cu ochii închişi, cu mâna cerşind

regret adâncimea din zarea de apus,
adun o tăcere, schiţată-n idei,
cuvintele seacă...
Nu vreau să îţi cer
să ascunzi azi moartea din sufletul meu,
e străin şi e gol
cu capul plecat
rătăcit de dureri.
Nici lacrimi, nici doruri
nu îl pot azi trezi,
fugi dar de mine
nebune copil!
Fugi căci voi face din tine
tablou
pictat de o mână stângace.

Remarcat în cenaclul Junimea Digitală

Era un vis frumos

A mers timidă mai mereu prin viaţă,
cu pasul greu şi gândul încurcat.
Zăvorul sufletului îl îngheaţă,
s-ascundă-n ea un anotimp curat.

Profesori de balet i-au fost nebunii,
pierduţi în sfera lor, senini şi reci.
Durerea freamătă sub talpa lumii,
dar îşi îneacă vaietul în veci.

La tâmple-adună vise ne-mplinite,
îşi uită paşii-n dansul ei final.
Pe pleoape-apar, abia-ntrezărite,
acorduri de tangou sentimental.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

De unde?

Şopteam florilor un nume
ce izvora durere adânc în mine.
Fără lumina sufletului
năşteam tristeţe
ascunsă-n palme.
Strângeam poveştile de viaţă,
chemând uitarea-n vânt...
mă rătăceam în gânduri.
Strămoşi mă strigă în mormânt,
mi-e teamă de acest drum
e nou şi nu-i ştiu rostul.
mi-e fruntea grea de vise false
şi sufletul mă-ndeamnă
să-i dau ce vrea.
De unde?

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

Ideile se aruncă în cuvânt

De mâine va suna a nemurire
orice bătaie-a vântului de răsărit,
când ziua se închină spre orbire
în tânguire-adună nori neauzit.

Ne trece, astrul, de secunde moarte,
respiri cadranul somnului demult pierdut,
aduni din oameni bucurie, fapte
regreţi încă de ieri că azi nu te-ai născut.

Plouase adunarea de veşminte
în ritualic zbor de vise către gând,
de tainice dorinţe, azi, lipsite,
idei nespuse în cuvinte, pier plângând.

Remarcat în  Cenaclul Junimea Digitală

Dimineaţă de februarie

În semn de rugăciune
mi-am lipit buzele de
umărul tău stâng. 
Plecam ochii spre fruntea 
adormită şi lăsam loc 
aerului să te învăluie. 
Mâna dreaptă descânta
visele născute de la sânul drept
şi împletea degetelor inele de lumină.
Respiram tăcut printre gene
în timp ce soarele arunca 
peste lume primele raze
din dimineaţa de februarie.

Nu ştiu step

       Ştii tu că uneori şi zâmbetele dor? Că duritatea pietrei nu răneşte mâna ce o atinge? Şi zăpada proaspătă îmi scârţâie sub tălpi pe ritm de step?
     Toate aceste idei mă blochează. Nu mai ştiu să scriu. Mă pierd de toate şi nu ştiu step.
     De ce se încăpăţânează tălpile inimii să-mi danseze ritmuri nebune?
     E lupta mea cu morile de vânt şi tot mereu ele câştigă. Partidele sunt pierdute dinainte de a fii începute. E lupta mea cu mine şi totuşi pierd mereu..cu fiecare zi ce trece mai simt cum ceva moare, dar altceva renaşte, căci învăţ cu tine şi cu mersul lumii. Şi dacă nu aş învăţa, ea tot ar merge mai departe.
    Nu mă certa, nu am ce să te învăţ! Simt cum totul se ascunde în mine, se strânge durerea în palmă şi nu mai ştiu atingerea să o trăiesc. Nici în braţe nu am cum să te ascund, la piept mi-am strâns durerea. Mi-am pierdut paşii pe alte drumuri şi merg, în timp ce tălpile dansează ritmuri nebune....

Cu gândul rătăcit şi sufletul hoinar

Ascund de lume visul, din râuri sorb amarul
Mă aflu la răscruce şi vreau să-nchin paharul
Cu oamenii de suflet, cu suflete din cer,
Dar văd cu multă teamă cum în lumină pier.

Mă-ntorc spre cartea vieţii, capitolul întâi:
„Deşi primeşti durere şi mergi pe alte căi,
Învaţă, trist copile, să poţi mereu să dai
Din suflet doar iubire şi zâmbete din rai!”

Paharul în lumină, închin şi sorb din viaţă
Am sufletul deschis şi încă o speranţă
Că suflul dimineţii mi te aduce-n dar,
Cu gândul rătăcit şi sufletul hoinar.

Vezi tu, copile trist, mi-e tare dor de mamă!
Un dor nebun mă-ngheaţă, mă-nvăluie o teamă,
Şi sufletul îmi plânge când îţi aud cuvântul.
Copile, nu auzi, cum strigă azi pământul?

Remarcat în Cenaclul  Junimea digitală

Să ţinem ochii larg închişi

Publicat de Cristi Iordache în volumul "Al treilea dor", editura Eminescu, Bucureşti, 2008

Cine-ncearcă să găsească existenţa nicăieri,
Oare cine vrea să intre sub cupola de dureri ?
Cu respect pentru cei care mai trăiesc din idealuri
Îi rog să arunce versul, pentru-a nu se pierde-n valuri!

Aş lovi în mine însumi, doar să ştiu c-am deviat
Inocenta lor fiinţă de la rosturi spre neant.
Am alunecat, se pare, în abisul de-ntrebări,
L-am urmat şi iată-mi viaţa angrenată în urmări.

Trebuia să uit de unde vine "rana de a fi",
Nu să sap la rădăcină şi să-ncep a scotoci.
Am făcut-o pe viteazul încercând s-o dezgolesc,
Să îi văd ascunsa faţă, să o cert, să o lovesc.

Suferinţa ce mi-a dat-o drept ripostă, o suport
Împăcându-mă cu gîndul de-a trăi jumate mort,
Aruncat în ape tulburi (plata c-am ajuns aici);
De-aia e mai bine firul să-l ignori, nu să-l despici .

Acum urlu şi chem malul mai aproape, dar nu pot
Să-l agăţ , să-l simt sub talpă şi continui să înot,
Rătăcind purtat de valuri imposibil într-un cerc,
Nici nu pot să ating ţărmul, nici măcar să mă înec...

Morţilor născuţi târziu

Nu mai am de unde strânge
plăceri de naştere târzie
se bate ceasul cu minutul,
iar ora e trecută de vecie
             Pe tot pământul.

Plânge durerea din adâncuri
şi e tăcere în morminte
când cerul monoton se stinge
pe notele de marş funebru
         Lăsate de Chopin, maestrul.

Mă ţin de mână cu trecutul,
viaţa alege iar pământul.
Zâmbesc din sufletul pustiu
morţilor născuţi târziu
           În a cerului orchestră.

Doar pământul te mai schimbă

curg cuvinte prin venele tale,
buzele vineţii rămân nemişcate.
ochii, blocaţi in eternitate
urmăresc aurore boreale.


jumătatea poem s-a spus
cu vers alb in talpă
şi rimă incrucişată
pe fruntea grea a celui dus.

jumătatea proză se agaţă
de glasul ciocârliei
cântând sonor durerea gliei
şi dreptul omului la viaţă.

sfârşitul tău descris in pagini
de corectură n-are parte...
in tine e aproape moarte
dar nu doreşti să i te inclini.


Remarcat în Cenaclul Junimea digitală