Mi-e mâna străină de trup
şi somnul nebun nu mai vine.
Mi-s ochii închişi de nebuni,
iar gura te cheamă-n neştire.
Din trup rătăcit de simţiri
aleargă un zvon că din suflet
s-a rupt de acum povara de frică.
Nebun delirând prin furtuni,
sufletu-mi, fiind unul pur,
întors cu spasme spre lume,
lecuit prin credinţă de frică
ofrandă a fost dat de păgâni
unor zei cu nume obscure.
Acum trupul meu aleargă spre hău,
şi nimeni nu este în drum
să-mi oprească avântul.
Mă vezi cum m-arunc în abis,
salut în ultimul salt, restul uman,
cu mâna-mi străină de trup.
Remarcat în cenaclul Junimea Digitală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu