Şopteam florilor un nume
ce izvora durere adânc în mine.
Fără lumina sufletului
năşteam tristeţe
ascunsă-n palme.
Strângeam poveştile de viaţă,
chemând uitarea-n vânt...
mă rătăceam în gânduri.
Strămoşi mă strigă în mormânt,
mi-e teamă de acest drum
e nou şi nu-i ştiu rostul.
mi-e fruntea grea de vise false
şi sufletul mă-ndeamnă
să-i dau ce vrea.
De unde?
Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu