Ca o coardă de chitară întinsă la maxim, cu paharul ei de vodcă în mână, aşteaptă.... zgomotul ăla absurd, care o trezeşte şi din cel mai adânc vis. Cineva mereu închide o uşă, iar ei îi răsună ecoul dureros în urechi mult timp după ce tăcerea i-a luat locul. Nu a mai trăit de mult timp nimic altceva, decât tresărirea renunţării oamenilor la viaţa lor. Aşteaptă doar să audă, dar ştie că nu vede niciodată chipul sau capul plecat al celui sau al celei care tocmai a trântit o uşă, sperând că dincolo de ea viaţa lor este mai buna. Ceea ce ei nu ştiu şi nu au de unde să afle, este faptul că, după fiecare închidere, uşa se şi încuie. Sunt cei care se întorc şi bat cu disperare să li se deschidă, dar pe aceştia abia dacă îi aude, în schimb aude mereu laşitatea şi ura cu care ei se răzbună pe o simplă uşă. De ceva vreme nu mai aude nimic. Să fie oare toţi mulţumiţi cu viaţa lor de acum şi nu mai pleacă nimeni? Sau nu mai au oamenii la ce renunţa, deoarece ştiu că nu-i aşteaptă nimic mai bun?
Salutare,ti-am trimis o invitatie peadresa ta de gmail,as fi incantat daca ai accepta-o si ai contribui si tu la construirea celui mai mare blog din Romania.Te asteptam.
RăspundețiȘtergere100 Ro: Mulţumesc pentru invitaţie. Este o onoare şi desigur că am acceptat ;). Acum mai trebuie şi să postez acolo :D. Zi frumoasă!
RăspundețiȘtergereBine ai venit ,acum blogul este si al tau!
RăspundețiȘtergere