Cosmin stătuse toată ziua în pat gândindu-se la femeia care tocmai plecase din viaţa lui. Îşi amintea de toate momentele în care îşi dorea ca pentru o vereme ea să plece şi să poată sta şi el singur. Şi a plecat. Acum nu vrea decât ca Elena să se întoarcă la el, lângă el. Ajunsese să îl enerveze atât de rău prezenţa ei încât îşi închipuia defecte şi se enerva din orice. Visa la o altă femeie, la femeia perfectă, care să nu îl cicăle niciodată, să fie veşnic tânără şi frumoasă şi să-i împlinească toate dorinţele. Acum vrea să o mai prindă o dată de mână şi să-i spună cât o iubeşte, să-i şoptescă faptul că ea e femeia perfectă pentru el, dar nu a putut să vadă asta până acum. Ştie că într-adevăr a pierdut perfecţiunea. Pentru că ea era completarea lui...şi asta o făcea perfectă. Îi e greu să facă orice altceva fără ea, aşa că stă aici şi aşteaptă să se întâmple ceva. În cele din urmă pune mâna pe telefon şi sună. La celălalt capăt răspunde o voce de bărbat "Elena nu-i aici, nu a fost şi nu va fi vreodată."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu