M-am urcat in autobuz...iar.Ma indrept spre serviciu...din nou.Ceva imi da putin de gandit.Prea multe persoane imbracate in gri...inclusiv eu.Stiu ca asa "se poarta",dar poate ma inseala pe mine memoria si poate stiu eu ceva gresit,dar oare nu era o culoare de tristete,melancolie?Acum este "la moda" si lumea care o poarta este fericita...nu si eu.Observ cum in amestecul de culori toata lumea se gandeste doar la ea si poate sunt prea multi cei ce merg cu capul plecat,isi astupa urechile la zgomotul din jur si toate problemele vechi si noi se aduna si in capul nostru se produce un zgomot infernal,singurul pe care mai suntem capabili sa-l auzim.In mintea noastra se produc drumurile cele mai batatorite de mersul du-te-vino al ideilor si solutiilor salvatoare de la esecul zarit.Parca am refuzat sa mai fim considerati parte din societate.Desi societatea noastra de consum a negat valorile individului si ne-a facut pe toti sa fim doar o mare masa de oameni,noi nu suntem aproape niciodata uniti.Ma impiedic de oamenii grabiti sa urce in autobuz,cei ce nu asteapta niciodata sa coboare intai ceilalti ca sa nu mai fie nimic calcat pe picioare si in picioare.Si ma enervez,stiind ca eu mereu stau deoparte pana coboara ei ca apoi sa urc si eu....Mereu ei,dar niciodata noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu