Să vrei să rezişti, să simţi că nu mai ai putere, dar totuşi să te ridici singur. Să aştepţi o mână intinsă, un sprijin, dar totuşi să te ascunzi de ajutor. Nu mai vrei să simţi incă un eşec al acţiunilor tale intreprinse doar pentru a face ceva mai bine. Nu mai poţi să aştepti şi să priveşti un nou răsărit care pentru tine să nu insemne altceva decât o nouă zi fără reuşite, o zi ca oricare alta. Să vrei să iubeşti, dar să iţi fie frică de despărţire, insă să mai ai incă puterea să faci altcuiva acelaşi lucru. Să spui mereu adevărul tău insă nimeni să nu te creadă, pentru că toţi sunt mincinoşi şi nu pot să accepte ideea că intradevăr cineva chiar nu şi-a creat o mască să se ascundă. Te vezi prin ochii lor şi te intristezi. Vrei să ţipi că tu nu eşti aşa. Incerci, le arăţi, dar ei văd doar ce vor. Vrei să accepţi, doar ştii că eşti inconjurat de oameni, dar incep să te apese toate aceste false păreri şi gesturi. Obosit şi simţindu-te tot mai bătrân fără să fii cu adevărat, incepi să te ascunzi in tine. Nu mai vrei de acum să te vadă cineva. Mai vrei doar să poţi să plângi, să poţi astfel să simţi că ai mai scăpat de povara atâtor suferinţi. Dar nici măcar asta nu iţi iese. Doar ştii cum e. Ai fost până acum de atâtea ori in situaţia asta. Mai trist e faptul că şi ei au fost. Dar ei au uitat şi se prefac acum că inţeleg, dar nu au invăţat la timpul potrivit nimic din asta. Te ascunzi in viaţa ta, incerci să dormi, dar nici somnul nu vine şi dimineaţa te găseşte cu gânduri invălmăşite pe care nu le inţelegi. Nicio soluţie... şi iar răsăritul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu