Lăsaţi-mă să fiu!Dar lăsaţi-mă să fiu eu!

Renuntare

2011-03-25T04:56:00.000+02:00

Ah! daca-ai sti cat doare
existenta
mi-ai spune:
Taci!
Si mi-as ucide
gandul.

Ma dor oamenii

2011-02-04T13:42:00.002+02:00

Ma dor oamenii
cu privirile infipte-n mine,
cu unghii ascutite
adanc rascolindu-mi in suflet,
cu dintii infipti in iubirea din mine.
Muscatura din mine ma doare
si toate ma dor si rani se aduna.
Si tipatul doare, si tema de mine,
iubirea de tine ma doare.
Tacerea din noi ce-si urla inchisoarea.
Si hainele dor privirile surde.
Iar ne inunda
o pofta trupeasca de doi
si ura ta doare
si noaptea din mine,
oblonul netras, uitat de surasul din tine
si setea ma chinuie...
setea de tine.
Ma doare timpanul ce-mi tipa cu ura
intreaga mea vina,
ratacirea de tine.
Si mana,
mana natanga, ce nu mai cunoaste
tinerea-n brate.
Tampla ma doare,
tampla pe care
cu incredere ai lasat
o ultima sarutare.

Cer din doi in doi

2011-02-04T13:38:00.000+02:00

Mi-am uitat mâinile
căutând
iubirea în mine
surâsul l-am uitat
încercând să-ţi păstrez
amintirea
număram ceruri
din doi în doi
la nouă mi s-a frânt
zborul.

Un alt miros de iarna

2011-01-03T13:39:00.000+02:00

Am pus in fiecare rama
un trist decor al vietii trecatoare.
Am strans in fiecare rana
un mic abis al nesfrasitei frici.
Am plans copii mamei mele-n palma...
de-atunci imi mirosea a iarna
sub cetina si langa luntre.
Plangand copii nenascuti
mi-am pus la gat teama de moarte
si am trait...
Si am trait
in trist decorul unei rame,
in timp ce ma zbateam de teama.
Am inspirat un alt miros de iarna
cand am murit.

De la ora...

2010-12-15T19:02:00.000+02:00

Mi-e atat de clar momentul. As putea sa iti spun si ora...de ieri, de la ora 14:13...mi-e atat de clar si de frig de ora in care am incetat sa mai iubesc si sa explic. E greu si anormal sa le faci pe amandoua...acum doar explic...am citit recent undeva ca "dimineata nu se bea cafea,/se face dragoste". Eu beau cafea dimineata, de aceea am ales sa explic. Si asta de ieri...de ieri de la ora 14:13.

Pleznea şi cerul de lumină

2010-07-03T13:44:00.000+03:00

Dacă aş fi ştiut, când îţi zâmbeam,
să tac.
Dacă plecam când îţi treceam
prin sânge
şi dacă, mai târziu, străin şi gol
ştiai să-mi fii când nu-mi eram,
aş fi putut să plâng
când te iubeam
şi să mai iert când omoram
cu ape de lumină viaţa
crescută printre noi.
Şi-aş fi ascuns de drumul prăfuit
plecarea.
Dacă aş fi ştiut, când te iubeam,
să spun...

Ideea nebuniei mele

2010-07-03T13:35:00.000+03:00

Vreau să ştiţi e despre voi
ideea nebuniei mele,
scăldată, ruginită, refăcută
în cioburi de iubire trist răsfrântă.
E despre cei ce aţi fost culcaţi,
cu inima în palma dreaptă,
cu sufletul în mâna stângă
şi viaţa de deasupra voastră.
Când atârnaţi seduşi prin paturi
şi respiraţi călduţ pe trupuri,
când adunaţi din zbor de fluturi
ideea nebuniei mele.
Iar patul, saturat de iubire,
de somn şi amintire
se strânge ritmic într-un colţ
al inimii în reverie.
Căci vreau să ştiu: e despre voi
ideea nebuniei mele.

Apus

2010-04-09T17:01:00.002+03:00

Apuneam aplaudând trecerea lumii
şi nu vedeam de bucurie cum
în trup mi se naşte o altă lume.
Mă priveam cu ochii închişi
regăsind curgerea dreaptă a ideilor.
Strigam în suflet, construind corăbii
din tăceri neînţelese
şi navigam prin gânduri
învăţând să ţin cârma sufletului.
Când apuneam, răsăreau treceri
de corăbii eşuate şi maluri neatinse.
Mă luptam să deschid ochii,
dar netrăirile de ieri mă întorceau
spre lumea de afară.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

.

2010-03-18T02:13:00.000+02:00

De astăzi sunt tăcere

Spre inimi

2010-03-17T01:44:00.001+02:00

Ne leagă corzi închipuite pe care altădată coboram
stânca-n rapel ne cheamă doi vulturi bătrâni
din care-n trecut ne învăţasem zborul.
În mine e munte crescut din pietrele
pe care ieri copii le aruncau în râu.
Din tine a râmas adânc înfiptă
privirea-n suflet. Nu aş
mai şti să fac cărări
Spre inimi.

Puls

2010-03-15T13:32:00.002+02:00

Strigam mamei
reprimirea-n pântec.
De durere uitam
din ziua netrezită
ecoul suspinelor.
Să nu ţipi în suflet, copilă,
plângerea ta există-n mine.
E dat din mamă-n fiică
să plângi durerea vieţii.
În pântec nu revine
decât copilul care
nu a simţit în suflet
pulsul iubirii.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

Toamnă gândurilor

2010-03-14T21:15:00.002+02:00

Primăvara aceasta îmi este toamnă a gândurilor.
Se usucă iarba sub talpă de tristeţea sufletului,
frunzele, de vânt suflate,
răscolesc noianul de amintiri.
Tu stai ascuns sub rădăcină de stejar,
iar parfumul teiului mi te aminteşte.
Ascult în tăcere cum iarna răsună a apropiere,
îmi acopăr simplitatea sub haine
dar nebunia sclipeşte în ochi.
Nu încerca să mă afli,
nu sunt.

Când ne iubeam

2010-03-12T21:40:00.010+02:00

Când ne iubeam,
simţeam că sunt iertate
toate păcatele.
Ştiam că e pământul
dator să ne primească
şi doream să ne înghită puri.
Voiam să nu mai fim
cum ne ştiam odată,
căci inocenţa aceasta,
nu ne ştergea trecutul
de petele rămase.
Ne curăţam de rele
în fiecare zi,
până ce ploaia ta
a încetat...
Mi-e teamă acum:
de voi ruga pământul,
va vrea să mă primească
cu păcate neiertate?

Tu doar îmi eşti

2010-03-11T10:29:00.003+02:00

Voi întoarce mereu pagina la ieri-
ziua-n care tu-mi eşti.
Clavicula e creionată-n raze
şi zâmbetul e desenat în fericirea inimii,
iar în cuvintele scrise
îmbăţişarea-şi păstreaza căldura.
Ziua în care toată iubirea din suflet a plecat
din mine în inima ta,
iar sărutul din colţul gurii nu mai poate fi şters.
Este pagina mea preferată
pe care lumea o va citi doar în ochi
şi nimeni nu-i va şti mai bine ca noi înţelesul.
Ei au iubiri de trăit şi vieţi de împletit în cununi,
tu îmi clădeşti din pagina de ieri viitorul.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

Afară...

2010-03-11T10:26:00.003+02:00

În afara mea aşteaptă o naştere să primească un om,
un copil aşteaptă să primească părinţi.
Lumea tot spune că-i goală.

Un bătrân mai aşteaptă un zâmbet în dar,
un mormânt mai înghite o zi,
timpul nemilos ne omoară.

Până ieri aş fi spus că aud cum te zbaţi,
însă azi am urechile astupate
de groşii pereţi din clădirile scumpe.

În afara mea mai ascund o dorinţă:
să învăţăm a grăbi privirea
către lumea eu-lui nostru.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

A-bis

2010-03-08T22:08:00.000+02:00

Mi-e mâna străină de trup
şi somnul nebun nu mai vine.
Mi-s ochii închişi de nebuni,
iar gura te cheamă-n neştire.
Din trup rătăcit de simţiri
aleargă un zvon că din suflet
s-a rupt de acum povara de frică.
Nebun delirând prin furtuni,
sufletu-mi, fiind unul pur,
întors cu spasme spre lume,
lecuit prin credinţă de frică
ofrandă a fost dat de păgâni
unor zei cu nume obscure.
Acum trupul meu aleargă spre hău,
şi nimeni nu este în drum
să-mi oprească avântul.
Mă vezi cum m-arunc în abis,
salut în ultimul salt, restul uman,
cu mâna-mi străină de trup.

Remarcat în cenaclul Junimea Digitală

Bunica

2010-02-21T20:54:00.003+02:00

eu, un copil cu început de drum,
o bunică, tu, cu al tău sfârşit.
Ecoul paşilor şi râsul...

Suflet gol

2010-02-19T12:09:00.006+02:00

Visam printre lacrimi

în lumea nebună,

picioarele goale călcau împlinirea.

Susţineam cu tărie "eu sunt

în tine!"

Rănea o idee simţul trezit,

îndepărtam personaje reale de vis.

M-am întors pentru o clipă şi rătăcită

am zis:

revin poate mâine,

ajung poate ieri,

din astăzi mă ştiu doar

străine plăceri.

Cu ochii închişi, cu mâna cerşind

regret adâncimea din zarea de apus,
adun o tăcere, schiţată-n idei,
cuvintele seacă...
Nu vreau să îţi cer
să ascunzi azi moartea din sufletul meu,
e străin şi e gol
cu capul plecat
rătăcit de dureri.
Nici lacrimi, nici doruri
nu îl pot azi trezi,
fugi dar de mine
nebune copil!
Fugi căci voi face din tine
tablou
pictat de o mână stângace.

Remarcat în cenaclul Junimea Digitală

Era un vis frumos

2010-02-17T02:03:00.003+02:00

A mers timidă mai mereu prin viaţă,
cu pasul greu şi gândul încurcat.
Zăvorul sufletului îl îngheaţă,
s-ascundă-n ea un anotimp curat.

Profesori de balet i-au fost nebunii,
pierduţi în sfera lor, senini şi reci.
Durerea freamătă sub talpa lumii,
dar îşi îneacă vaietul în veci.

La tâmple-adună vise ne-mplinite,
îşi uită paşii-n dansul ei final.
Pe pleoape-apar, abia-ntrezărite,
acorduri de tangou sentimental.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

De unde?

2010-02-17T02:00:00.002+02:00

Şopteam florilor un nume
ce izvora durere adânc în mine.
Fără lumina sufletului
năşteam tristeţe
ascunsă-n palme.
Strângeam poveştile de viaţă,
chemând uitarea-n vânt...
mă rătăceam în gânduri.
Strămoşi mă strigă în mormânt,
mi-e teamă de acest drum
e nou şi nu-i ştiu rostul.
mi-e fruntea grea de vise false
şi sufletul mă-ndeamnă
să-i dau ce vrea.
De unde?

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

Ideile se aruncă în cuvânt

2010-02-17T01:35:00.004+02:00

De mâine va suna a nemurire
orice bătaie-a vântului de răsărit,
când ziua se închină spre orbire
în tânguire-adună nori neauzit.

Ne trece, astrul, de secunde moarte,
respiri cadranul somnului demult pierdut,
aduni din oameni bucurie, fapte
regreţi încă de ieri că azi nu te-ai născut.

Plouase adunarea de veşminte
în ritualic zbor de vise către gând,
de tainice dorinţe, azi, lipsite,
idei nespuse în cuvinte, pier plângând.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

Dimineaţă de februarie

2010-02-17T01:16:00.000+02:00

În semn de rugăciune
mi-am lipit buzele de
umărul tău stâng.
Plecam ochii spre fruntea
adormită şi lăsam loc
aerului să te învăluie.
Mâna dreaptă descânta
visele născute de la sânul drept
şi împletea degetelor inele de lumină.
Respiram tăcut printre gene
în timp ce soarele arunca
peste lume primele raze
din dimineaţa de februarie.

Nu ştiu step

2010-02-12T18:20:00.000+02:00

       Ştii tu că uneori şi zâmbetele dor? Că duritatea pietrei nu răneşte mâna ce o atinge? Şi zăpada proaspătă îmi scârţâie sub tălpi pe ritm de step?
     Toate aceste idei mă blochează. Nu mai ştiu să scriu. Mă pierd de toate şi nu ştiu step.
     De ce se încăpăţânează tălpile inimii să-mi danseze ritmuri nebune?
     E lupta mea cu morile de vânt şi tot mereu ele câştigă. Partidele sunt pierdute dinainte de a fii începute. E lupta mea cu mine şi totuşi pierd mereu..cu fiecare zi ce trece mai simt cum ceva moare, dar altceva renaşte, căci învăţ cu tine şi cu mersul lumii. Şi dacă nu aş învăţa, ea tot ar merge mai departe.
    Nu mă certa, nu am ce să te învăţ! Simt cum totul se ascunde în mine, se strânge durerea în palmă şi nu mai ştiu atingerea să o trăiesc. Nici în braţe nu am cum să te ascund, la piept mi-am strâns durerea. Mi-am pierdut paşii pe alte drumuri şi merg, în timp ce tălpile dansează ritmuri nebune....

Cu gândul rătăcit şi sufletul hoinar

2010-02-08T22:33:00.004+02:00

Ascund de lume visul, din râuri sorb amarul
Mă aflu la răscruce şi vreau să-nchin paharul
Cu oamenii de suflet, cu suflete din cer,
Dar văd cu multă teamă cum în lumină pier.

Mă-ntorc spre cartea vieţii, capitolul întâi:
„Deşi primeşti durere şi mergi pe alte căi,
Învaţă, trist copile, să poţi mereu să dai
Din suflet doar iubire şi zâmbete din rai!”

Paharul în lumină, închin şi sorb din viaţă
Am sufletul deschis şi încă o speranţă
Că suflul dimineţii mi te aduce-n dar,
Cu gândul rătăcit şi sufletul hoinar.

Vezi tu, copile trist, mi-e tare dor de mamă!
Un dor nebun mă-ngheaţă, mă-nvăluie o teamă,
Şi sufletul îmi plânge când îţi aud cuvântul.
Copile, nu auzi, cum strigă azi pământul?

Remarcat în Cenaclul Junimea digitală

Să ţinem ochii larg închişi

2010-02-08T17:05:00.001+02:00

Publicat de Cristi Iordache în volumul "Al treilea dor", editura Eminescu, Bucureşti, 2008

Cine-ncearcă să găsească existenţa nicăieri,
Oare cine vrea să intre sub cupola de dureri ?
Cu respect pentru cei care mai trăiesc din idealuri
Îi rog să arunce versul, pentru-a nu se pierde-n valuri!

Aş lovi în mine însumi, doar să ştiu c-am deviat
Inocenta lor fiinţă de la rosturi spre neant.
Am alunecat, se pare, în abisul de-ntrebări,
L-am urmat şi iată-mi viaţa angrenată în urmări.

Trebuia să uit de unde vine "rana de a fi",
Nu să sap la rădăcină şi să-ncep a scotoci.
Am făcut-o pe viteazul încercând s-o dezgolesc,
Să îi văd ascunsa faţă, să o cert, să o lovesc.

Suferinţa ce mi-a dat-o drept ripostă, o suport
Împăcându-mă cu gîndul de-a trăi jumate mort,
Aruncat în ape tulburi (plata c-am ajuns aici);
De-aia e mai bine firul să-l ignori, nu să-l despici .

Acum urlu şi chem malul mai aproape, dar nu pot
Să-l agăţ , să-l simt sub talpă şi continui să înot,
Rătăcind purtat de valuri imposibil într-un cerc,
Nici nu pot să ating ţărmul, nici măcar să mă înec...

Morţilor născuţi târziu

2010-02-06T18:08:00.002+02:00

Nu mai am de unde strânge
plăceri de naştere târzie
se bate ceasul cu minutul,
iar ora e trecută de vecie
             Pe tot pământul.

Plânge durerea din adâncuri
şi e tăcere în morminte
când cerul monoton se stinge
pe notele de marş funebru
         Lăsate de Chopin, maestrul.

Mă ţin de mână cu trecutul,
viaţa alege iar pământul.
Zâmbesc din sufletul pustiu
morţilor născuţi târziu
           În a cerului orchestră.

Doar pământul te mai schimbă

2010-02-02T23:30:00.002+02:00

curg cuvinte prin venele tale,
buzele vineţii rămân nemişcate.
ochii, blocaţi in eternitate
urmăresc aurore boreale.

jumătatea poem s-a spus
cu vers alb in talpă
şi rimă incrucişată
pe fruntea grea a celui dus.

jumătatea proză se agaţă
de glasul ciocârliei
cântând sonor durerea gliei
şi dreptul omului la viaţă.

sfârşitul tău descris in pagini
de corectură n-are parte...
in tine e aproape moarte
dar nu doreşti să i te inclini.

Remarcat în Cenaclul Junimea digitală

Aproape uman

2010-01-30T19:54:00.002+02:00

Pentru nemurirea
sufletului meu
te scald in lună
şi sorb picăturile din tine
...lacrimi.

Păcătos in credinţa mea
renunţi la stele.
Inălţarea trăită
te aduce mai aproape
de lume.

Din pământ aduni rădăcini
cu freamăt de copaci.
Din râuri strecori sărutări
nesărate şi amitiri.

Acum ştii:
auzi pentru ultima oară
luna cum răsare.

Te stingi trăind printre oameni.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

Buchetul meu de flori

2010-01-26T17:35:00.003+02:00

Lăsam pământul să se zbată sub palmă,
cu puseuri de durere,
ciocneam idei de tâmple
despre viaţă şi cum nu iubim.
Căutam deceniul potrivit,
in care mâna ta era tânără
şi draperiile ne ascundeau
de anotimpuri şi zboruri.
Dormeam nopţile cu buzele
pe pământul florilor
şi mă trezeam ascunsă sub rouă.
Pământul mă acoperea,
mâinile mele căutau
adânc in mine ieşirea,
gândurile imi creşteau flori...

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

Poveste

2010-01-26T04:04:00.002+02:00

Îmi fug gânduri spre tine,
pierdut in linişte profundă
mi te alături,
imi povesteşti despre eşec,
durere, iubire, despărţire,
viaţă, oameni...
fără să te ştiu,
fără să vreau să te ştiu
mă inveţi despre tine,
cu fiecare răsuflare simt
şi ştiu că te pierd mai mult.
Vreau să iţi spun
despre cum nu am ştiut să fiu.
Această tristă cunoaştere
aduce un gol...intre noi.
Mi-e teamă să mă mişc
mult timp după ce tăcerea
a rămas opacă intre noi.
Descriu o umbră spre tine
şi mă inchin urechii tale stângi
in care iţi şoptesc cum m-ai invăţat
să mă nasc.
O plecăciune, un sărut şi pălăria
sub care te-am ascuns de lume.
Mai spune o poveste!

Ştii cum e

2010-01-18T05:43:00.001+02:00

Să vrei să rezişti, să simţi că nu mai ai putere, dar totuşi să te ridici singur. Să aştepţi o mână intinsă, un sprijin, dar totuşi să te ascunzi de ajutor. Nu mai vrei să simţi incă un eşec al acţiunilor tale intreprinse doar pentru a face ceva mai bine. Nu mai poţi să aştepti şi să priveşti un nou răsărit care pentru tine să nu insemne altceva decât o nouă zi fără reuşite, o zi ca oricare alta. Să vrei să iubeşti, dar să iţi fie frică de despărţire, insă să mai ai incă puterea să faci altcuiva acelaşi lucru. Să spui mereu adevărul tău insă nimeni să nu te creadă, pentru că toţi sunt mincinoşi şi nu pot să accepte ideea că intradevăr cineva chiar nu şi-a creat o mască să se ascundă. Te vezi prin ochii lor şi te intristezi. Vrei să ţipi că tu nu eşti aşa. Incerci, le arăţi, dar ei văd doar ce vor. Vrei să accepţi, doar ştii că eşti inconjurat de oameni, dar incep să te apese toate aceste false păreri şi gesturi. Obosit şi simţindu-te tot mai bătrân fără să fii cu adevărat, incepi să te ascunzi in tine. Nu mai vrei de acum să te vadă cineva. Mai vrei doar să poţi să plângi, să poţi astfel să simţi că ai mai scăpat de povara atâtor suferinţi. Dar nici măcar asta nu iţi iese. Doar ştii cum e. Ai fost până acum de atâtea ori in situaţia asta. Mai trist e faptul că şi ei au fost. Dar ei au uitat şi se prefac acum că inţeleg, dar nu au invăţat la timpul potrivit nimic din asta. Te ascunzi in viaţa ta, incerci să dormi, dar nici somnul nu vine şi dimineaţa te găseşte cu gânduri invălmăşite pe care nu le inţelegi. Nicio soluţie... şi iar răsăritul.

Am crezut că pot să cresc om

2010-01-14T18:33:00.001+02:00

Cineva vorbeşte in casă. E doar televizorul. L-a aprins până la urmă doar ca să se audă ceva şi să nu mai fie atâta linişte. Ultima oară a vrut să-l aprindă..cu benzină. Dar nu a făcut asta pentru că nu era al ei. Telefonul mobil s-a descărcat de mult şi nu a mai vrut să-l încarce, iar fixul nu mai sună oricum. A renunţat de mult să mai creadă că o mai poate salva cineva sau ceva. A lucrat o vreme la un ziar. Era ceea ce îşi dorea. Scria totul din suflet, dar asta însemna că scria doar adevărul. A mers o vreme bine, la început era criticată, apoi aplaudată, apoi mulţi au început să o vorbească doar de rău şi să o privească încruntaţi. A fost concediată. Oamenii deranjaţi de adevărul din articolele ei au dat publicaţiei două variante: ori renunţă la ea, ori vor primi o amendă de o să-i usture şi în fund până o vor plăti sau vor fi închişi. Bineînţeles că ea a rămas fără un loc de muncă. Povestea a fost, desigur publictă altfel. S-a cerut publicarea unui articol mincinos în care se spunea despre ea că este o falsă persoană, care obţinea informaţii din surse ilegale şi că tot ceea ce publica ea erau doar minciuni. Şi nimeni nu a mai căutat-o pentru angajare. Nimeni nu mai voia să audă adevăruri dureroase. Toţi au ales să trăiască astfel şi ea a fost dată uitării. Iar ei mint frumos în continuare şi naivii, oamenii, îi cred. Nu mai are nici oameni care să o susţină. Toţi prietenii ei s-au evaporat după acest incident. Câtă vreme a fost totul bine şi ea era apreciată şi prietenii îşi aminteau de ea. Dar acum nu. Nişte ipocriţi. Iar ceilalţi nişte căcaţi. O vreme la uşa ei mai bătea câte un rătăcit ce îşi amintea brusc de ea. La un moment dat s-a săturat de pretinsa lor înţelegere. Nu mai deschidea nimănui uşa. Acum parcă îşi dorea să mai audă pe cineva. Dar nu mai avea ea ce să spună. Renunţase să mai gândească. Ultima carte începută, zăcea deschisă pe masă. Nu mai citise nici măcar un cuvânt. Stătea toată ziua în faţa televizorului, se uita la filme proaste şi fuma...uneori mai bea apă, dar cel mai adesea cafea. Ţigara şi cafeaua îi erau nelipsite. Însă nu mai avea mulţi bani. În curând nici d-astea nu va mai putea să-şi cumpere. Se gândea să se ducă la ţară, la părinţi. Dar nu voia să se întoarcă la ei spunând că marea lor fetiţă luptătoare a eşuat şi a renunţat, a fost învinsă. Nu putea să facă asta, mai bine aştepta în tăcere. Peste două zile trebuie să plătească şi chiria, dar nu are cu ce. Probabil că va fi dată afară. Facturile nu le-a plătit de două luni. Se miră că mai are curent, gaze, apă. Se aude soneria. Ea priveşte prin televizor. Soneria sună strident. Plictisită şi cu ţigara între degete se ridică. Deschide simplu uşa. În faţa ei îl vede pe un fost prieten. Îl recunoaşte, dar nu spune nimic. El stă ca prostul acolo şi zâmbeşte. Până să deschidă el gura să scoată vreun porumbel, îi trânteşte uşa-n nas şi răsuceşte cheia în broască. Nu mai sună nimeni. E din nou linişte. Nu se mai aude nici televizorul. Se uită la el. E stins. Încearcă întrerupătorul. Becul nu se aprinde. Da, i-au oprit în sfârşit şi curentul. Dă drumul robinetului în cadă. Nimic. Descuie uşa de la intrare. Plictisită şi învăluită de un nor gros de fum şi un amurg întârziat, se aşează pe covorul din dormitor, în faţa oglinzii mari. Priveşte cu ochi goi imaginea. Se vede şi recunoaşte că nu mai e nimic în ea. Îi spune imaginii ei: Iartă-mă că am vrut să te fac om! şi adoarme cu capul pe covorul aspru.

Am sunat-o pe Melania de aproape douăzeci de ori luna trecută, dar ea nu a răspuns. Acum nu mai o pot suna, are telefonul închis. Am urcat în maşină şi am mers pâna la ea. Sun la uşă. Nu răspunde nimeni. Încerc uşa. E deschisă. Intru strigând-o. Credeam că poate doarme. Sau poate nu e acasă şi a uitat uşa descuiată. I se intâmplă adesea asemenea lucruri. E complet aiurită, adâncită mereu în gânduri prea grele pentru ea. Când intru în dormitor, dau cu ochii de imaginea ei în oglindă, stând în picioare şi privind ceva jos. Iar în faţa oglinzii, ghemuită pe covor, e Melania, trupul ei. Respiră încet si pare atât de odihnită şi mulţumită încât mi-e teamă să-i tulbur liniştea. Iau oglinda din locul său şi ies încet. Imaginea ei rămâne cu ochii plecaţi şi fără să spună un cuvânt. Mă mai uit o dată spre locul unde e Melania. Pe perete, de unde am luat oglinda stă scris apăsat: "Iertaţi-mă, am crezut că pot să cresc om!".

Doamne dumnezeule!

2010-01-13T01:35:00.001+02:00

Aş fi vrut să te văd cu nasul umflat doar ca să văd cum arată el pe faţa ta, dar tu ai vrut să mă enervezi iar şi iţi sufli nasul in faţa mea aşa cum decojeşti o portocală. L-ai suflat atât de tare incât ai rămas fără nas. Inciudată, am inceput să mănânc cioburi. Ai inceput să mănânci şi tu,sperând că astfel imi vei atrage atenţia. Dar ce nu ştiai tu, era faptul că mi se spărsese borcanul cu dulceaţă şi eu am aruncat dulceţa, iar acum mănânc cioburile..de foame. Până la urmă, dacă ai văzut că sunt tot bosumflată şi nu vreau să-ţi vorbesc ai exclamat ca un om sfârşit:
- Doamne dumnezeule!
M-am intors speriată cu faţa spre tine, m-am uitat in jur şi am intrebat mirată:
- Despre ce doamne vorbeşti tu acolo?Eu nu văd pe nimeni!
- Poftim?!?! Era un strigăt de ajutor. Ceream ajutor divin...cu tine e totul imposibil.
- Poate că aşa e, dar ajutorul divin nu are nicio legătură. Cine este acest doamne dumnezeule? Eu nu cunosc pe nimeni sub acest nume...Imi aduc aminte că am incercat să-l cunosc in vremurile copilăriei, doar că in cele din urmă am realizat că dumnezeu este doar un tip ingâmfat, care se crede prea bun să vorbescă cu noi, muritorii de rând. Şi de la el pot spune că am invăţat că cel mai bine te ajuţi tu sau cineva apropiat de tine. El nu are nimic a face cu greşelile noastre. Sunt greşeli pur omeneşti. Nu trebuie să iţi pui mari baze in ajutorul lui.
- Dar eu vreau doar să mă vezi, să nu te mai uiţi prin mine!
- Dragul meu, poate aveai vreo şansă, dar când am vazut cum te scobeşti in dinţi după resturile de mâncare pe care le găseşti pe acolo, dacă le găseşti şi nu cumva iţi rămân atârnand intre dinţi astfel incât să vadă toată lumea ce ai mâncat toată ziua, mi-am dat seama că imi este mult prea scârbă să mă uit la tine, cu atât mai mult nu mă pot vedea sărutându-te. Dacă vei găsi vreo proastă care să nu vadă asta din prima la tine şi să nu-ţi vomite in faţă, atunci să te consideri un tip cu adevărat norocos, care numai cu ajutor divin putea ajunge la această mare reuşită in viaţa sa.
Cuprins de o mare ruşine,te-ai evaporat şi te-ai dus la dumnezeul tău. Din tine,pe alee, au căzut doar resturile de mâncare.

Despre nimic clar

2010-01-11T18:30:00.001+02:00

Să vă ia naiba pe toţi! Ba nu, să mă ia doar pe mine. Dacă vă ia pe voi eu rămân singură şi atunci nu mai am pe cine să mă supăr şi de la cine să invăţ. Doar pe mine, e mai bine!

Imi fac mereu curat in casă cu impresia că astfel am făcut curat in viaţa mea. Dar in viaţa mea o să fac curat mai greu...sau poate deloc...sau nu acum.
- Cât mai ai de gând să faci curat? Mereu faci asta!
- Ştiu. Dar aşa sper să-mi fac ordine şi in gânduri...
- Şi când o să se intample asta?
- Niciodată!
- Atunci, dacă ştii asta, la ce mai continui?
- Incă mai sper...
- Ce prostie!
- Ştiu. Mi-e bine..sau mi-e rău....de ce vrei să mă faci să mă simt şi mai rău?
- Pentru ca te porţi aiurea. Nu vezi ce lipsă de logică ai?! Cum crezi că o să ajungi la rezultatul dorit aşa?
- Prin muncă...dar nu fizică.
- Eşti tâmpită!
Râd cu poftă. Da, sunt! Şi voi continua să fiu. Până o să-mi dau seama că nu e nimic tâmpit in mine. Mi-e dor de mama...sau poate nu imi e. Incerc să nu mă gândesc la asta. Imi face rău. Mă pune pe gânduri. Şi gândurile dor, mai ales gândurile despre nimic realizabil. Dor a eşec...Mi-e greu să am o ordine in gânduri. Ma poartă peste tot o avalanşă de simţiri, de idei... Îmi zvâcnesc tâmplele de durere!

Nesăbuinţă

2010-01-11T03:25:00.000+02:00

- Intr-o zi o să trag cu săgeţi in soare,mi-a spus el.
- De ce vrei să faci asta? am intrebat
- Ca să văd dacă il nimeresc.
- Şi dacă o faci?
- Atunci voi veţi trăi in intuneric

Doi

2010-01-10T03:27:00.000+02:00

Trăiesc in ideea că noi nu suntem indeajuns unul pentru celălalt...şi voi rămâne cu tine până o să-ţi dovedesc contrariul!

Renaştere

2010-01-06T03:07:00.003+02:00

Nu-ţi mai traduc spusele mele.
Ai înţeles toate trăirile.
Doar ceasul uneori mai tace...
încet, te ascunzi în mine.
Uneori, cu unghiile în palme,
încerc să îmi amintesc de unde vine
acest du-te-vino din noi.
Noaptea, cu gândul în ramuri,
simt tremurul tău.
Îţi mângâi coapsa fină
şi-ţi mai sărut o dată gâtul.
Tu dormi a zâmbet şi visare.
Te amintesc o dată,
apoi te adaug în suflet.
Desenez amintire din tine
şi întâlnirea noastră.
Parcă ajungem oameni
de când suntem
aşa cum ne văd ceilalţi,
cu frunze pe gânduri
şi ochii în durere.
Îţi mai respir plămânul
îmbălsămat în nicotină
şi-ti mai sorb sufletul cu vodkă
şi gheaţă.
Acum te-am făcut eu.
De unde începem
şi unde ne mai terminăm trupurile
din scoici.
Din mâine ţi-am adus o părere,
din ieri ţi-am uitat mângâierea.
Din azi...
ţi-am dezlipit trupul de palmele mele.
Respiră!

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

Consumul excesiv...

2010-01-06T01:05:00.000+02:00

Consumul excesiv al programelor de televiziune cultivă comoditatea, sedentarismul, anomia (izolarea socială). De asemenea, cultul televizorului afectează practici tradiţionale precum lectura, vizionarea spectacolelor de cinema, teatru etc.

Joacă in doi

2010-01-06T00:35:00.000+02:00

Tu ştii mai multe, eu incă mai invăţ.

Tu spui mai multe, eu incă mai ascult.

Tu râzi de mine, eu incă mă ascund.

Citeşti mai mult, in scris te laud,

Te bucuri singur de trăiri,

mă indrept mereu spre tine.

Mă tem mereu să mă descoperi,

te joci mai des cu mine.
Şi strig mai mult, mă zbat mai rău,
mă strângi mai tare in braţe.
Mai spui incet, cu calm in glas:
"Copil naiv, te aştept acasă!"

Ultima zi

2009-12-31T13:42:00.001+02:00

Nu ştiu dacă va să fie, să mai aştept incă un mâine. M-am dezbrăcat de alb, m-am scuturat de urma de negru. Am desenat un zâmbet fals pe asfalt, ca-n vremurile bune ale copilăriei şi am aşteptat un pas de călător să-l şteargă. Am sperat că mă vei ascunde sub umbrela grijilor tale...cu teneşii mei prăfuiţi mă arunc in prima baltă de pe şosea. Cuprind uşor cu mâna degetele mâinii tale stângi...in palma dreaptă ai ascuns un inel. Nu, nu vreau să te cunosc, vreu să-mi rămâi veşnic enigmă, vreau să te iubesc pentru toate tainele tale şi să te aştept pentru toate visele tale. Nu te descoperi in faţa mea! Lasă-mă să te acopăr eu..am pentru tine doar săruturi şi speranţe...şi in fiecare dimineaţă am ascuns un zâmbet şi un răsărit. Să nu crezi că s-ar fi intâmplat oricum. Totul a fost pus la cale, tocmai pentru ca tu să nu mai poţi să te ascunzi de mine. Imi strâng geanta ultimelor cuvinte ş mă indepărtez. Astea au fost ultimele dorinţe cu tine. Mi-am creat ultima zi de fericire cu tine...de mâine, caută-mă tu!

Schimbare

2009-12-31T02:46:00.003+02:00

Eu încă mă pierd în trecut şi mă visez într-un "mâine", voi îmi vorbiţi de politică şi de bani. Mă trezesc cu miros amar de cafea şi-i arunc aroma peste întreaga lume - în felul acesta vă treziţi toţi veseli. Mă pierd în fumul gros de ţigară matinală şi încerc să aranjez universul sub picioare. În lumea mea intraţi toţi, în lumea vostră sunteţi doar un "eu". Sunt veşnic cu picioarele pe pământ şi cu capul în nori, pentru că astfel am grijă să nu cad în vreo prăpastie şi pot mereu să-mi înseninez cerul cu o simplă întindere de mână. De ce m-ar interesa realitatea voastră, în care vă plângeţi toţi de milă? Când, oricât de tristă mi-e ziua, nu las loc minciunilor, răutăţilor şi nedreptăţilor. Lăsaţi-mă pe mine, în lumea asta în care vă vreau pe toţi fericiţi, în timp ce voi vă adânciţi suferinţa cu închipuiri!

Nimic si nimeni

2009-12-30T22:19:00.001+02:00

Cu acestă secundă
poţi să spui orice.
Nu mai doare.
Am tras o dungă albă
peste inima mea.
În jumătate este loc de nimic
în cealaltă, loc pentru nimeni.
În linia albă
te regăsesc pe tine.
Ştii de câte ori te multiplici,
te ştergi şi revii?
Ai fost mereu în alb în ochii mei.
Ai fost restul şi tot.
Nimic şi nimeni
s-au hotărât să ocupe ce era gol.
Dar sunt în inima tuturor
Un plâns de voi
şi un rest de mine.

Remarcat în Cenaclul Junimea Digitală

Zile

2009-11-20T20:08:00.004+02:00

Mă reţine un zâmbet,
o frunză
să-ţi spun că te iubesc
eu cad...

Mă opreşte o nouă zi,
ziua de ieri
să o uit pe cea de azi
dar mâine...

Remarcat în Cenaclul Junimea digitală

Nu trântiţi uşa

2009-11-20T18:14:00.001+02:00

Ca o coardă de chitară întinsă la maxim, cu paharul ei de vodcă în mână, aşteaptă.... zgomotul ăla absurd, care o trezeşte şi din cel mai adânc vis. Cineva mereu închide o uşă, iar ei îi răsună ecoul dureros în urechi mult timp după ce tăcerea i-a luat locul. Nu a mai trăit de mult timp nimic altceva, decât tresărirea renunţării oamenilor la viaţa lor. Aşteaptă doar să audă, dar ştie că nu vede niciodată chipul sau capul plecat al celui sau al celei care tocmai a trântit o uşă, sperând că dincolo de ea viaţa lor este mai buna. Ceea ce ei nu ştiu şi nu au de unde să afle, este faptul că, după fiecare închidere, uşa se şi încuie. Sunt cei care se întorc şi bat cu disperare să li se deschidă, dar pe aceştia abia dacă îi aude, în schimb aude mereu laşitatea şi ura cu care ei se răzbună pe o simplă uşă. De ceva vreme nu mai aude nimic. Să fie oare toţi mulţumiţi cu viaţa lor de acum şi nu mai pleacă nimeni? Sau nu mai au oamenii la ce renunţa, deoarece ştiu că nu-i aşteaptă nimic mai bun?

În zâmbet de decembrie

2009-11-19T23:15:00.000+02:00

A trecut zilnic pe lângă tine cu capul plecat. Avea mereu doua degete murdare de praf de cretă. L-ai crezut vreun profesoraş pe la unul din liceele sărace din oraş. De fiecare dată saluta când te vedea, era mereu cu zâmbetul pe buze, dar pe tine nu te interesa. Îl priveai dispreţuitor cum merge pe drumul său. Acum ai găsit un ziar vechi pe masa din bucătărie. Pe prima pagină este poza unui bărbat. A fost găsit in dimineaţa zilei de 30 decembrie lângă zidul muzeului. Era cel mai tânăr cercetător român ce lucra pe ascuns la o descoperire importantă. A ingheţat cu o zi înainte lângă zid ,deoarece uitase cheile acasă şi trebuia să intre în muzeu sau să rămână acolo pentru a nu descoperi nimeni secretul lui. Dar nimeni nu a mai spus apoi la ce lucra. Însă în fiecare zi el ştia că trece pe lângă primarul oraşului, cel care ar fi putut să-i finanţeze întreg proiectul. A murit cu zâmbetul pe buze. Însă nimeni nu ştia că undeva, printre foile cu formule se afla scrisoarea unui geniu umil în care îşi expima dorinţa de a ajuta întreaga lume prin această descoperire.

Să nu minţi

2009-11-19T21:34:00.000+02:00

Pot să iert aproape orice şi să trec peste multe, dar niciodată să nu mă minţi. Indiferent de situaţie, indiferent de cât de rău poţi răni dacă spui adevărul, renunţă, te rog, la minciună in faţa mea. Oferă-mi, rogu-te, adevărul în forma lui brută, în forma cea mai dureroasă şi urâtă, dar nu veni la mine cu falsuri. După fiecare minciună pe care o descopăr, te îndepărtezi tot mai mult de mine....şi frigul ia locul prezenţei tale, oricât de apropiat vei fi de mine, minciunile tale îmi vor aduce câte un strop de gheaţă în inimă. Şi orice ar fi, te rog, să nu taci nicodată. Indiferent de ceea ce te mulţumeşte sau îţi displace la mine, să nu uiţi să-mi spui asta zilnic. Şi nu uita să-mi spui în fiecare zi că mă iubeşti. Asta îmi face mereu ziua mai frumoasă, pentru că ştiu că nu mă minţi. Toţi iubim, fiecare în felul său şi cu pasiunea lui, dar iubim. Să nu minţi când va trebui să spui că de fapt nu te-a interesat nimic nicodată. Te cunoaştem mai bine, tu încă nu vrei să te accepţi şi să te cunoşti aşa cum eşti.

Femeia perfecă

2009-11-16T21:44:00.000+02:00

Cosmin stătuse toată ziua în pat gândindu-se la femeia care tocmai plecase din viaţa lui. Îşi amintea de toate momentele în care îşi dorea ca pentru o vereme ea să plece şi să poată sta şi el singur. Şi a plecat. Acum nu vrea decât ca Elena să se întoarcă la el, lângă el. Ajunsese să îl enerveze atât de rău prezenţa ei încât îşi închipuia defecte şi se enerva din orice. Visa la o altă femeie, la femeia perfectă, care să nu îl cicăle niciodată, să fie veşnic tânără şi frumoasă şi să-i împlinească toate dorinţele. Acum vrea să o mai prindă o dată de mână şi să-i spună cât o iubeşte, să-i şoptescă faptul că ea e femeia perfectă pentru el, dar nu a putut să vadă asta până acum. Ştie că într-adevăr a pierdut perfecţiunea. Pentru că ea era completarea lui...şi asta o făcea perfectă. Îi e greu să facă orice altceva fără ea, aşa că stă aici şi aşteaptă să se întâmple ceva. În cele din urmă pune mâna pe telefon şi sună. La celălalt capăt răspunde o voce de bărbat "Elena nu-i aici, nu a fost şi nu va fi vreodată."

De ce sunt bărbaţii nişte porci?

2009-11-16T21:23:00.000+02:00

   Să vă lămuresc de la început că eu nu cred acest lucru, dar sunt câteva întâmplări care m-au determinat să-mi dau seama de ce anume este spusă şi uneori crezută această idee.
   În primul rând, dragilor, trebuie să ştiţi că voi sunteţi de vină pentru această idee. Nu o să luăm în calcul nopţile de beţie prin care vă afirmaţi pe deplin în cinstea acestui nume. E mult mai simplu de atât. V-aţi creat acestă imagine în timp ce, de fapt, voi lucraţi cu dârzenie la imaginea de bărbaţi puternici. Astfel, aţi ajuns să vă mascaţi sentimentele în faţa celorlalţi şi mai ales a femeilor.
   Spre exemplu, dacă se întâmplă ca o relaţie să se sfârşească din dorinţa ei, iar "el" este sincer îndrăgostit de "ea", până să-şi revină el din acestă tristă despărţire, va ava grijă ca în faţa ei să pară un om fără griji care îşi continuă viaţa fără nicio durere în suflet. Faptul că el crede că astfel a arătat cât de bărbat este, o va determina pe ea să-l creadă un nenorocit fără sentimente, un porc.
Voi nu recunoaşteţi că sunteţi slabi, vreţi să fiţi văzuţi ca nişte oameni puternici, dar seara când mergeţi la culcare, vă doriţi o persoană care să vă ţină în braţe, să vă alinte...însă acest lucru nu se spune niciodată în public. Dacă este posibil atunci trebuie să înjuri, să vrei să baţi pe X deoarece se uita ciudat la tine (că aşa ai văzut tu), lucruri care pe femei, din nou, nu le încântă....Din toate astea voi ajungeţi nişte animale care nu ştiu decât să înjure şi să se bată.
Voi nu plângeţi nicodată (aşa spuneţi), dar o faceţi pe ascuns. Atâta vreme cât nu vă vede nimeni nu e nicio problemă. Unei fete nu-i va fi ruşine să plângă în faţa ta, doar că apoi tu vei spune că este o plângăcioasă... ajungi să te arăţi, iar, drept un om fără sentimente.
Bărbaţii nu sunt porci, sunt oameni şi sunt sensibili, doar că arată acest lucru doar cui vor ei. Şi până la urmă, nu te vei mai plânge de el când va veni spre tine cu zâmbetul pe buze şi toată dragostea în suflet.

Întâlnirea Melaniei cu Victor

2009-11-03T22:23:00.005+02:00

Când a ieşit în seara aceea din casă, adia un vânt rece. Nu s-a gândit nicio clipă la ploaie. Era normal să fie mai răcoare, doar era jumătatea lui octombrie. Dar undeva pe drum a început să plouă. Nu avea umbrela la ea, aşa că a încercat, atât cât i-a permis traseul, să meargă mai pe la adăpost. A văzut venind din faţa sa încă un trecător. Şi-a păstrat mersul pe lângă zid, se gândea că are loc să treacă, mai ales că acest om avea şi umbrelă. S-a gândit, în timp ce se apropiau, că a ieşit cu cel puţin un sfert de oră mai târziu din casa decât a făcut ea, sau era din oraş cunoscând schimbările vremii şi a fost prevăzător având astfel umbrela acum la el. I-ar fi priit şi ei o umbrelă, o udase serios ploicica asta, dar mai avea câteva minute şi ajungea la destinaţie. Când a trecut pe lângă ea, respectivul a lovit-o peste umăr, aşa cum loveşti o persoană când vrei să treci prea aproape de ea. S-a întors speriată şi iritată spre acel domn, dar el nici măcar nu s-a uitat la ea. A vrut să-i strige ceva, dar a renunţat. Încruntată şi-a continuat drumul. Vede ferestele mari luminate şi priveşte mesele pline cu oameni. Peste tot e o linişte binevenită. Cunoaşte localul. Este o cafenea foarte cunoscută în oraş. Aici vine aproape în fiecare seară. De când s-a mutat aici şi a închiriat garsoneria aia la etajul doi într-un bloc din carierul de sud, înearcă să stea cât mai puţin în casă seara. Nu-i place să stea singură într-o locuinţă care nu-i aparţine, dar pe care temporar o numeşte "acasă". Mai ales seara, când ajunge de la serviciu şi vede că nu o aşteaptă nimeni şi nimic acolo, ia o carte şi pleacă în oraş. Iniţial ieşea fară ţintă. Nu cunoştea deloc oraşul şi a vrut să încerce câteva locuri. Dintre toate, acesta i-a plăcut cel mai mult. Deja angajaţii o ştiau. Ştiau că îşi ia pentru început o cafea simplă, fără zahăr şi fără lapte, iar mai târziu cel puţin două ceaiuri. Întotdeauna bea ceai negru şi stă până la ore târzii, aproape de închidere. Nu vrea să se întoarcă prea devreme acasă, atât doar cât să se bage în pat, frântă de oboseală. Doar că şi de somn îi e frică. De câteva luni bune nu trece nicio noapte fără un nou coşmar.
Ajunge în faţa uşii şi intră. Nimeni nu întoarce capul să vadă cine a intrat. Aici fiecare îşi vede de treaba lui, de prietenii lui, dar dacă vrei să te aşezi lângă ei, la masa lor, întotdeauna se face loc pentru tine. Se îndreaptă spre o masă liberă, scoate haina udă, şterge apa de pe mâini. Părul îl lasă aşa, o să se usuce el. Scoate cartea şi comandă o cafea. Aroma cafelei proaspat făcută o îndeamnă mereu să închidă ochii şi să inspire cu nesaţ vaporii. Deschide cartea şi incepe să citească. La câteva minute, la masa ei se aşează cineva. I se pare ciudat, de obicei era lăsată în pace. Ridică privirea din rândurile cărţii şi vede în faţa ei tocmai bărbatul care o lovise pe drum (i-a reţinut faţa deoarece nu avea o fizionomie comună, dar totuşi placută). Încă enervată, nu-i adresează niciun cuvânt şi îşi pleacă din nou ochii în lectura ei. Bărbatul stătea zâmbitor în faţa ei.
- Citeşti o carte foarte frumoasă... Am citit-o şi eu acum câţiva ani, cred că pe la aceeaşi vârstă ca tine acum.
Melania ridică din nou ochii, vizibil iritată, dar nu spune nimic. Spera să audă măcar acum scuzele cuvenite..sau mai bine să plece.
Bărbatul îi intinde mana:
- Numele meu este Victor!
Cum ea nu lasă pe nimeni să aştepte cu mâna întinsă îi răspunde sec:
- Melania.
- Un nume foarte frumos!
Incepe să bată din picior. Nu înţelege ce vrea. Nu poate măcar să întoarcă privirea pe stradă când loveşte pe cineva, dar apoi abordează prima persoană întâlnită într-un bar. Halal om! Dar cel mai rău o enervează plăcerea produsă de prezenţa lui. Însă ea nu vrea să cunoască pe nimeni în oraşul acesta. Ştie că nu o să mai stea prea mult aici şi nu vrea din nou să lege prietenii ca apoi să plece în alt loc străin ei. Aşa a făcut mereu. Niciun loc nu-i al ei şi nici locul acesta nu o încântă prea mult. De aceea vrea ca acest om apărut din senin să-i dea pace. Pentru că ştie că altfel va pleca de aici cu zâmbetul pe buze, gândindu-se la bărbatul chipeş din faţa ei. Ea nu-şi permite asemenea extravaganţe. Melania nu vrea să se îndrăgostească. Dar Victor insistă şi spune exact ce trebuie:
- Îmi pare sincer rău pentru ceea ce s-a întâmplat pe stradă mai devreme. Tocmai plecasem de aici în grabă şi eram atât de adîncit in gânduri încat abia după ce am trecut de tine mi-am dat seama că te-am lovit şi nici măcar nu m-am oprit să îmi cer scuze şi să te întreb dacă eşti bine. Când am realizat, m-am întors şi am văzut cum mergi în continuare grăbită. Aşa că m-am întors după tine. Am văzut cum ai intrat aici şi te-ai aşezat la această masă. Recunosc că am stat câteva minute la geam să te privesc. Îmi cer suze dacă sunt prea sincer şi direct, dar eşti o persoană încântătoare. Permite-mi să-ţi cumpăr eu cafeaua în seara aceasta ca să-mi accepţi scuzele.
Nu-i vine să creadă. Nu se aştepta nici măcar la un "iartă-mă" aruncat peste masă, însă atât de multe cuvinte au lăsat-o fără replică. Mai ales că el a spus cele mai potrivite cuvinte. Tot timpul în care el a vorbit, ea privea in continuare în paginile carţii, prefăcându-se că citeşte, dar adevărul este că a încetat să citească de când el s-a aşezat la masă.
Ridică ochii uimiţi spre el şi-i spune cu o voce hotărâtă,dar caldă:
- Nu-i nimic, nici nu mi-am dat seama că tu erai.
El începe să râdă cu hohote, ştia că minte, dar începe să-i vorbească despre altceva.
O oră mai târziu, dacă trecea cineva pe stradă şi se uita prin ferestrele mari ale cafenelei, putea vedea la o masă doi tineri ce beau un vin împreună. Şi dacă se apleacă puţin spre ferestră poate citi titlul cărţii de lângă ei "Dragostea în vremea holerei" de Gabriel Garcia Marquez.

Pe strazile unui oras

2009-10-31T22:49:00.002+02:00

De pe straduta din dreapta se aude harmalaie de caini...dupa cum suna sunt in numar mare. Deci varianata aceasta nu e buna. Trebuie sa gasesc pe cineva la ora asta sa intreb incotro. Dar sa nu ma intalnesc cu vreun caine.. mi-e frica de ei de cand m-a muscat unul pe cand treceam prin centrul unui oras... la fel de mare si trist. Nu cred ca mai intalnesc pe cineva la ora asta tarzie. Mi-a inghetat mana pe harta asta indescifrabila. Offf! Unde naiba e strada asta? Unde-i hotelul? Parca nu imi surade ideea unei nopti in gara pe frigurile astea. Macar sa reusesc sa ajung in centrul orasului...acolo sigur gasesc oameni sa ma indrume. Sunt sigura ca pana si in orasul acesta vineri seara sunt multi care ies. Dar de ce ma tot plang? Eu am vrut un week-end aici. Trebuie sa incerc sa-i dau o sansa, chiar daca pana acum mi-a purtat numai ghinion inca de cand am coborat din tren. Parca zaresc mai in fata o statie de taxiuri. Da, sigur, o sa ajung la hotel si o sa pot sa ma odihnesc cat de curand. Insa ma mai opresc putin. E ceva in neregula cu orasul asta. Parca simti tristetea iesind din asfaltul crapat si sunt sigura ca am simtit in groapa pe langa care tocmai am trecut mireasma unei vieti ratate. Probabil de aceea sunt asa mult gropi pe strada asta. Cu siguranta acesti cetateni nu ar trebui sa dea vina pe primar ca nu repara drumul. Doar ei au ros strada. Si caini? Ei cu siguranta plangeau pierderea sansei de a mai capata cate ceva de mancare. Sunt lasati sa moara pe strada, d-aia nu-i aduna nimeni. Si ei au simtit asta. Ma urc in primul taxi:
- La gara, va rog! Trebuie sa prind un tren!

Melania e tristă

2009-10-30T17:13:00.002+02:00

Pe Melania nu o interesa dacă ajunge acolo la timp. Spera cumva să se întâmple ceva, să întârzie trenul, să nu prindă microbuzul. Îşi dorea să amâne cât mai mult revederea cu locul acela. Dar e deja în tren, iar acesta se pune în mişcare. Rămâne cu ochii pierduţi în întunericul de afară, iar imaginea celorlaţi din compartiment reflectată pe sticlă nu-i atrage cu nimic atenţia. Îşi scoate mărul, îl şterge în grabă pe colţul hanoracului şi muşcă cu poftă, dar mărul are gust de plastic. I se face dor de casa de la ţară unde merele au gust de mere şi aerul miroase a bucurie şi libertate. Vrea să se ducă iar acolo, să-şi roage mama să-i facă focul şi ea să se ghemuiască sub pătura de la bunica, aceea ţesută chiar de mâinile ei bătrâne, să fiarbă vin bun de ţară, vin făcut din via tatălui ei şi să se lase îmbătată de aroma de scorţişoară şi să danseze pe muzica focului. Simte cum ochii i se umplu de lacrimi. Ar vrea să fugă de aici... şi oamenii ăştia râd aşa tare... Îşi muşcă buzele şi opreşte plânsul...vede o gară. Nu coboară nimeni. Trenul pleacă iar. În întunericul imediat parcă vede casa de la ţară cu ferestrele luminate...mărul îi scapă din mână. Nimeni nu spune nimic. Ea se strânge sub geacă şi începe să plângă încet,astfel încăt nimeni să nu o audă. Rămâne aşa până ajunge la destinaţie. Îşi ia rucsacul greu şi coboară. Se opreşte, se uită în stânga şi în dreapta, dar nu recunoaşte pe nimeni. Îşi dă seama ca iar trebuie să păşească alături de străini în căutarea unui loc al ei. Şi parcă adineauri era acasă cu cana aburindă în mâini...

Nemuritorul

2009-10-29T18:49:00.002+02:00

Vreau să-ţi spun că eu nu sunt de vină pentru ceea ce ţi se întâmplă ţie rău. Vreau să ştii că sunt responsabilă doar pentru ce ţi s-a întâmplat ieri. Am savurat la maxim momentele tale de decădere, m-am bucurat pentru fiecare încordare a sufletului tău în timp ce aşteptai următoarea lovitură. Da, am fost laşă, te-am privit de la distanţă şi nu am vrut să vin în faţa ta să-mi arunc zâmbetul triumfător asupra ta. Tu ştii însă prea bine că acesta este doar începutul. Pentru tot ceea ce ai făcut rău mai ai mult de plătit. Prin faţa ta se vor perinda atâtea persoane încât nu o să mai şti să le numeri, fiecare îţi va prinde inima în mâini după ce ţi-au deschis pieptul cu un cuţit şi o vor opri cât de repede sau încet vor ei, privindu-te fiecare cum mori, pentru că vei fi înviat după fiecare moarte a ta. Vei fi şters ca om şi ca tot ceea ce ai reprezentat şi vei fi dorit sa nu fi fost aşa în toată viaţa ta. Cel mai rău o să te doară moartea ta în faţa zâmbetelor lor. Asta meriţi tu drept răsplată pentru viaţa ta. Veşnicie plăcută!

Promovat şi cerşetor

2009-10-29T18:38:00.000+02:00

   -Nu se poate! Nu, maşina mea!
   -Vrei să-ţi spun eu cine a făcut asta?
   Cu ochii ieşiţi din orbite se întoarce spre cerşetorul care duhnea a alcool chiar şi de la 3 metri unde se afla faţă de el.
-Ce ştii tu despre asta? şi arătă cu degetul maşina, referindu-se desigur la zgârieturile adânci... şi multe de pe capotă şi uşi.
-Păi, vedeţi dumneavoastră, eu vă spun, dar îmi da-ţi ceva pentru asta?
Omul respira cu greu şi picături de sudoare începuse să-i curgă pe frunte. Se uită la cerşetor în continuare fără niciun răspuns, pare că nici nu-l vede. Încet începe să-şi controleze respiraţia şi să capete o expresie umană a feţei. Se întoarce deznădăjduit cu spatele la "sursa" lui şi se uită în continuare la maşina sa cea nouă. Nu ştie pe nimeni care să poată să-i facă aşa ceva, nu e certat cu nimeni şi chiar de ar fi facut-o copii... dar nu are cum. El se înţelege foarte bine cu copii din bloc, nu-l vede pe niciunul în stare să facă aşa ceva. Cât despre omul din spatele lui care se vrea a fi un bun om şi să-i spună numele făptaşului...mai bine îl ignoră. Acum câţiva ani geamul cel nou de la balcon fusese schimbat, iar în toiul nopţii a fost trezit de un zgomot puternic: cineva aruncase cu o piatră destul de mare şi îl spărsese din prima seară. A reuşit să se ducă repede să se uite în stradă, dar nu a reuşit decât să audă paşi depărtându-se. A doua zi dimineaţă, acelaşi cerşetor îi spunea că a văzut făptaşul de atunci. L-a crezut şi i-a plătit pentru o informaţie falsă, iar acum nu are chef să-i asculte iar minciuna sub formă de poveste interminabilă. Îşi îndreaptă hotărât spatele şi pleacă în timp ce beţivul strigă ceva în urma lui. El se gândeşte că acum, pentru că a fost promovat îşi permite să pună un sistem bun de alarmă şi să-şi vopsească maşina...chiar azi.

Bună dimineaţa!

2009-10-28T20:14:00.001+02:00

Da, ştiu, nu e ora potrivită pentru asta. Dar într-o zi bună prefer să îmi imaginez la orice oră că este dimineaţă...v-am spus? E partea cea mai frumoasă din zi! Nu neg fapul că ador şi ciocolata, merele şi frişca...dar nu o să mă trezesc niciodată cu ele :D.
Aşa că va spun sincer: Bună dimineaţa!

Mă tem de singurătate

2009-10-28T19:57:00.000+02:00

     Îmi citeşti fericirea şi tristeţea pe chip de fiecare dată când mă simt astfel, dar nu-ţi spun niciodată de ce sunt tristă însă toată lumea află când mă cuprinde fericirea. Asemeni mie, cei din jur îşi împart trăirile vesele cu ceilalţi, însă când în lumea noastră interioară plouă refuzăm atingerile sufletului din exterior.
    Îmi doresc să am pe cineva care să râdă împreună cu mine, să trezim soarele împreună dintre aşternuturi răvăşite şi să punem ţara la cale din cinci cuvinte. Mi-e teamă...atunci când mi-e frig mă strâng pe mine în braţe,atunci când sunt fericită râd fals, deoarece fericirea se diminuează când nu ai cu cine să o împarţi şi durerea creşte câd o ţii doar pentru tine. Nu vorbesc de prietenii buni care sunt lângă tine de cele mai multe ori, dar care nu îţi pot umple întreaga singurătate.
   Mi-e teamă să nu am pe cineva la care să mă gândesc, să fug atunci când totul pare că se face praf.
   Mai trist este faptul că în lumea noastră te simţi mereu singur printre oameni, prea mulţi oameni care merg cu capetele plecate şi care nu mai ştiu să zâmbească. Şi gândurile lor adesea sunt blocate la secţiunea "singurătate" din biblioteca gândurilor. Nu-i aşteaptă nimeni cu mâna întinsă, nu vor pune mai mult de un tacâm la masă şi nu vor primi sărutul de noapte bună.
Recunosc, mă tem de singurătate aşa cum te temeai şi tu atunci când rătăceai singur pe străzi şi ştiai că nu ai puterea să mergi mereu cu capul sus fără un ajutor...dar leacul există undeva,acolo in lume şi trebuie doar să ştiu denumirea corectă.

Articole asemănătoare: Până la ultimul fum; Licitaţie de sentimente; Ce părere am; Unde-i atelierul de sculptură

Bărbaţi/ Femei

2009-10-24T15:57:00.000+03:00

   Aţi observat cât de amuzanţi şi de drăgălaşi sunt bărbaţii la începutul unei relaţii? De cele mai multe ori, dacă au o nouă prietenă se "laudă" cu ea prietenilor, cunoscuţilor şi mai ales fetelor care încercă să-l cucerească, spunându-le mândru: "ea e prietena mea" sau "nu pot să vorbesc acum sunt cu prietena/mă duc la prietena mea". Bărbatul spune în stânga şi dreapta ce frumoasă, amuzantă şi deşteaptă este noua lui prietenă şi se fereşte pe cât posibil să o supere sau să-i dea măcar motiv de supărare. Este foarte uşor să-ţi dai seama când un bărbat este la începutul unei relaţii, până să-ţi spună el: nu răspunde la mesaje, la telefon îţi vorbeşte puţin şi pe fugă, iar când acceptă să vă întâlniţi ori nu vine fără ea, ori vine şi-ţi vorbeşte numai despre ea, ori stă foarte puţin. Bineînţeles că în felul acesta el intră în inima "alesei" şi apoi, peste trei, şase sau zece luni începe şi ea să vadă că de fapt numai începutul e frumos.
Femeile însă... sunt exact invers. La începutul unei relaţii sunt mai retrase în faţa a ceea ce se înfiripă, îşi doresc să iasă cu fetele din primele seri pentru a nu se obişnui mereu cu prezenţa lui. Ele sunt mai rezervate, deoarece ştiu că până la urmă de sub zâmbetele mereu binevoitoare, invitaţiile dese în oraş şi scuzele de a nu ieşi în oraş fără "ea", va ieşi bărbatul supărat că nu mai are spaţiu doar pentru el şi că mai vrea să iasă doar cu prietenii. Ea încercă să-l prezinte cât mai multor cunoscuţi pentru a afla diferite păreri despre el, ca apoi tot ea să se supere că prietenii il plac (sau mai rău,prietenele) şi ajunge să fie posesivă. De acum încep neînţelegerile, gesturile deranjante care până atunci erau acceptate acum sunt motiv de ceartă, "el" începe să-şi dorească "altceva", "ea" îi reproşează tot mai des că este infidel, neatent.
   Adevărul este că nu sunt lucruri intenţionate. Bărbatul se bucură ca un copil de o nouă jucărie, de care ajunge la un moment dat să se plictisească, este normal şi inconştient la ei lucrul acesta. Femeia, din fire prevăzătoare, păstrează o anumită distanţă, urmând ideea "dacă te-ai ars odata sufli şi-n iaurt".
Desigur, există posibilitatea să vorbim de jucăria preferată a bărbatului pe care o să vrea să o păstreze o viaţă sau de plăcerea femeilor de a consuma băuturi fierbinţi.

     :D
Cînd un bărbat deschide portiera maşinii, soţiei sale, de un lucru poţi fi sigur: ori maşina e nouă, ori femeia!

În timpul unei dispute, o femeie îi spune soţului ei:
- Am fost nebună cînd m-am măritat cu tine!
- Ştiu, da' cum eram îndrăgostit la vremea aceea, nu am observat!

Întoarce-te mâine

2009-10-21T19:15:00.000+03:00

Îţi promit că mâine îmi iau revanşa pentru nepăsarea mea de astăzi. Îţi voi aşterne în prag şi pe gene căldura sufletului meu şi voi risipi din părul tău particula străină de frig. Astăzi am fugit de tine, mi-ai apărut străin între aceleaşi feţe triste... erai atât de obişnuit şi şters încât mi-a fost frică să te mai privesc. Mi-am întors speriată faţa chiar când tu treceai pe lângă mine şi am simţit uşoară atingerea degetelor tale pe obrazul meu... dar mi-a fost teamă să mă uit din nou în ochii tăi de frică să nu descopăr un suflet hoinar şi pregătit ca orice muritor de rând să-mi cerşească un strop de iubire. Ţi-ai trimis sărutul în zbor la mine, dar m-am ferit de el. Îţi trimit acum aceste rânduri să pot să-ţi spun ca astăzi te iubesc şi că vreau să te întorci până mâine. Sau mai bine te întorci mâine dimineaţă. Ştii doar cât de mult îmi plac dimineţile! Răsari tu soarele în locul meu şi adu-mi ceaşca de cafea amară. Ne vom ascunde sub eşarfa verde, trăind fericiţi miracolul zilei străine celorlalţi.

2in1(aberezzzzzzz)

2009-10-18T22:23:00.000+03:00

Mi-aţi pus de la început
caluş.
Păreri aveam
şi le-aş fi spus,
dar mă închideaţi
prin triste căi
cu alte uşi.
Mi-aţi spus să tac,
poate-i mai bine,
aşa imi va fi dor şi mâine.

Te ascult cu calm,
un nou concert
cu fast şi şarm
şi eu zâmbesc.
Mă minţi din nou,
zâmbind şi tu.
Dar actul doi
venind titptil,
râzând in Re major
cuţitul ascuţit
va fi înfipt
in La minor.

România mă uimeşti

2009-10-18T20:54:00.001+03:00

Pentru faptul că am descoperit oameni care nu ezită să ajute,pentru că trenul personal Bucureşti Nord-Ploieşti Sud este nou şi curat,deşi prea "scurt" pentru toţi studenţii de week-end;pentru faptul că pot să cumpăr o floare şi să-mi fie oferită cu zâmbet;pentru că,deşi plouă şi este frig,oamenii zâmbesc;pentru că am descoperit respect unde nu mă aşteptam;pentru că...în unele zile străzile tale sunt pline de respect,zâmbete,bun-simţ.

Balada omului răcit

2009-10-14T20:05:00.000+03:00

Se simte cam slăbit!
Un nou fior îi trece
Din nou prin corpul său
şi simte o prezenţă în casă,
îi suflă în ceafă,
nasul i-l îngheaţă.

Începe să se strângă
de atăt frig
se uită afară,
parcă iar e ceaţă.
Îl apucă acum şi tusea.
E treabă serioasă!
Mai bine sta în casă.
căci nu mai vrea nimic.

Un ceai e bun,
că poate a răcit.
Dar tot e frig.
Nu mai e bun de nimic:
îi curge nasul,
mâinile-i îngheaţă.

Se bagă în pat,
în pătura cea caldă
închide tot:
ferestre,uşi,
opreşte glasuri.

Ar vrea acum să se scufunde-n pace,
să treacă toti fiorii
si raze iar să iasă
din norii care iată
nu au adus doar vânt,
au mai adus cu ei
şi virusii mişei.

şi,off!e groază
când seara se gândeşte
că mâine dimineaţă
iar va să lase casa
să plece la serviciu.
Şi-i drum lung până acolo
şi iar o să îngheţe.

Mai bine să rămână
încă puţin în pat.
Când o să fie iar
îndeajuns bărbat
se duce şi la muncă...
Poate la primăvară!
Da-i vreme lungă până atunci.
Adoarme dar cu găndul
că ochii nu îi ard.

Dar capul parcă învarte
mereu idei în zbor
şi iar e frig în casă.
Iar au oprit căldura?
De data asta însă
ei nu au nicio vină.
Doar gripa aceea care
nu l-a iertat nici astăzi.

Frig afara-caldura in suflete

2009-10-14T19:45:00.000+03:00

Cum toata lumea a fost surprinsa de ultimele zile, din cauza frigului si cum majoritatea se plang acum de raceala-ca, deh, virusii astia nu ocolesc pe nimeni slab pregatit(imunitar), cel mai bine este acum sa-ti faci un ceai fierbinte, sa suni cel mai bun prieten sau cea mai buna prietena, sau cel mai bine toti prietenii.Ii pacalesti cu ceaiul ala cald, ca sa poti sa-i scoti din casa dupa ce abia au ajuns si s-au ascuns sub paturica. Si parca este mai bun e ceaiul cand il mai bei cu alte cateva persoane. Parca oamenii au mai mult tendinta sa se stranga acum decat in zilele toride de vara cand nu stiau pe unde sa se ascunda sa aiba mai mult aer de respirat si mai multa racoare. Cel putin la mine in casa asa se intampla:pritenii vin mai des acum(ce-i drept la o sticla de vin), dar macar suntem mai atrasi unii de ceilalti, ca avem caldura sufleteasca destula de oferit. Parca si mie imi vine tot mai des in gand sa sun macar un bun priteten si sa-l invit la un ceai intr-una dintre ceainariile noastre. E mai frumos acum, iti pui mainile inghetate in jurul cestii aburinde si te uiti pe geam zambind:uite ca am scapat deocamdata de frig! E drept, daca te-a gasit raceala nu-ti mai trebuie mai nimic decat ceaiul, medicamentele de raceala si patul cald. Dar suna prietenii din seara asta, ca uite ce frig e afara, si incepi de acum cu bautura aia fierbinte. Ai grija sa ai loc si caldura pentru toti!

Cumva

2009-10-02T13:09:00.000+03:00

cumva plapand,cumva pierdut
cumva flamand,cumva tipand
cumva normal,cumva rotund
cumva cerut,cumva uitat
cumva strigat,cumva iertat
cumva de ieri,cumva de azi
cumva de maine,cumva ce-mi ceri
cumva taceri
cumva pe tine,cumva de ce
cumva spre cine,cumva la ce
cumva de unde,cumva placeri
cumva prea multe,cumva dureri
           plapand pierdut
           flamand tipand
           normal rotund
           cerut uitat
           strigat iertat
           de ieri de azi
           de maine ce-mi ceri
           taceri
           pe tine de ce
          spre cine la ce
          de unde placeri
          prea multe dureri

Spitalul de Oncologie din Timisoara

2009-09-30T21:45:00.000+03:00

Inca de cand am facut calatoria aceea la Timisoara mi-au ramas in minte imaginile spitalului in care am fost sa o cautam."Mili"-asa cum ii spuneau toti prietenii si cunoscutii era bolnava de cancer pulmonar si cancer de col uterin,internata la Timisoara pentru operarea in vederea extirparii celui din urma.Am plecat din Pitesti pe la 23:00 si am ajuns in Timisoara spre dimineata,dupa opt ore de mers.Eram 5,iar eu nici macar nu o cunosteam.Nu am stiut motivul acestei deplasari,l-am aflat pe drum,dar eu imi doream sa ajung din nou in Timisoara,asa ca un prieten m-a anuntat ca se pleaca si daca vreau...Bineinteles ca am vrut,insa dupa ce am aflat de ce...Dupa cateva ore de odihna(mai ales soferul avea nevoie) am mers in cautarea sectiei de oncologie.Nu imi mai amintesc adresa,nici nu am incercat sa o retin.Intram pe un gang intr-o curte.Din stanga se indreapta spre noi,paznicul,grijului:"Ce-i cu noi?".Cautam pe...In dreapta cladirea in care era sectia de oncologie.Cat de veche,nu pot sa-mi dau cu parerea.Intram intr-un fel de...balcon...prispa..nu stiu exact cum sa-i spun,inchis cu geamuri ca la vechile apartamente.Prin fata noastra trece unul dintre pacienti:slab,tras la fata,cu un bandaj in jurul capului:pe sub barbie si pana pe crestet,de jur-imprejur si pe dedesubt un mare pansament galben...Acum,nu stiu cum se desfasura treaba inainte,dar mi-e mi-a lasat imaginea unui soldat venit de pe front,undeva prin anii'40.Pe jos,beton.In dreapta siruri de usi vechi,din lemn.Intrebam de Mili si un domn vine sa ne conduca....undeva in stanga erau pastrate niste masinarii vechi si ruginite..si mari..cat sa ocupe cam tot holul.Dusumeaua e veche si scartaie,peretii igrasiosi,crapati si pe alocuri daramati....scara tot veche."La etaj"(mai repede un fel de pod compartimentat) camarute mici cu geamuri joase si 3-4 paturi inghesuite.Cred ca ni s-a spus ca a fost mutata,au dus-o sa o opereze.Ma intorc mecanic dupa ceilalti 4(5 cu nenea care ne arata pe unde trebuie sa mergem si ne explica cum facem sa ajungem in cealalta parte).Un moment ma gandesc ca poate in partea cealalta e "mai bine":putin mai curat,o cladire dotata cu aparate noi,nu masinarii ruginite.Cladirea cealalta(care nu era prea departe,poate la 500m fata de aceasta)e putin mai noua,cu mai multa forfota.Incepem si aici cautarile,aflam de ea.O gasim,abia iesita din operatie intr-un salon in care mirosul de rahat..era insuportabil.Toata lumea a amutit.Ce mai poti sa-i spui unui om abia operat de cancer aflat in chinurile unor dureri groaznice.Se aud cateva incurajari de la unul din grup...unul plange,altul ramane fara cuvinte-ca si mine.Cu greu am reusit sa gasim si doctorul ce o trata....
De aici,prefer sa inchei...CUM sa tratezi,Doamne,in astfel de locuri oameni suferinzi de boli incurabile?Cum sa-i tii in camarute minuscule,in pod intr-o cladire gata sa cada?Nu-i destul ca se lupta pentru fiecare zi?Pentru razboiul lor dureros nu puteti sa le oferiti mai mult?Nu aveti tratamente-oferiti-le decenta,nu aveti personal-oferiti-le calmante!Nu aveti suflet-muriti voi in locul lor,voi cei ce va faceti palate si va plangeti ca nu aveti bani...Sa stea ei in puf,ei merita,nu voi..nu VOI!

Hoinar. Trecător. Călător

2009-09-30T17:04:00.001+03:00

Hoinar în gânduri şi-n simţiri mă plimb aiurea prin pajişti de vise. Refuz lumii plăcerea de a mă întâlni astăzi. Rătăcesc, lăsând mereu în urmă paşi apăsaţi şi hotărâţi, fără ţintă. Îţi adun batista pierdută ieri din buzunar şi mireasma parfumului de femeie seducătoare. Diafană şi plină de lumină ai hoinărit şi tu ieri pe aici. Uite şi bucheţelul de flori pe care l-am cules pentru tine, iubito. Copii te-au îmbrăţişat în acest loc şi apoi au fugit veseli. Tu ai rămas în urmă, cu urmele pupicilor pe obraji şi cu fericirea crescută în suflet. Mai încolo, te-ai aşezat pe rădăcina stejarului bătrân. Era aşa frumos... şi tu, parcă abia coborâtă din paradis, ai inspirat tot aerul... nesătulă de puritatea lui....

Trecător, în gândurile tale, am apărut şi eu lângă tine. Cu micul meu bucheţel de flori ascuns timid la spate. Uimirea ta a fost prea mare, iar eu m-am sufocat în nemişcarea clipei. Buchetul a rămas în locul meu şi l-ai cules de acolo. Ai simţit în el parfumul trecerii mele?

Călător acum pe tărâmuri cunoscute, mi-am descoperit locul. Acasă, lângă fotografia cea veche: tu, pe rădăcina vechiului stejar şi copii alergând spre tine cu un zmeu fluturând în mânuţele lor. Praful e vechi pe poză, dar nu-l şterg, de frică să nu-ţi şterg fericirea clipei. Adorm cu poza ta în palme pe fotoliul vechi în care îmi stăteai în braţe şi în vis revin la tine... negreşit, statornic, fericit.

Pana la ultimul fum

2009-09-28T15:31:00.000+03:00

Am inceput sarbatoarea visurilor impreuna...doar NOI...eu si tu.Fiecare sarut ne aducea pe buze sufletul ca un abur,ca un murmur si respiram impreuna acelasi aer.Eram in lungi momente tacuti..alteori,vorbeam poate prea mult..de fiecare data vorbeam si visam..taceam si visam...acum tind sa cred ca doar eu am fost in acea relatie..dar dupa cum stii intr-o relatie este nevoie de doi.Dar cum de am putut mereu sa te simt acolo,daca ai intors asa brusc spatele si ai aruncat cu pamant pe "NOI"?....cum sa nu ma intreb daca nu cumva a fost un vis....doar ca dupa tot acest timp inca pastrez vie acea lumina a ceea ce am avut si am reprezentat impreuna?Te-am iubit pana la ultimul fum al tigarii dragostei noastre..am fumat iluziile acelea ca si cand nu ar fi avut vreodata sfarsit...insa,m-am ars la degete si am aruncat si eu mucul ramas...tu deja renuntasei la fumatul acesta si....oare ce era in tigara aceea de mi-a lasat sentimentul de fericire continua si inaltare?Poate nu a fost o tigara normala...insa inca mai are efect...uneori fumul ei inca ma face sa zambesc ...inca mai vreau sa pot sa gasesc mucul acela si sa-l inod...sa fumam iar impreuna si sa ne iubim iar pana la un nou ultim fum....sa ne fumam sufletele si sa le lasam sa se mistuie in jar....probabil ca am devenit dependenta de acea tigara..hai,revino,inca mai putem sa fumam impreuna,sa iubim,sa...dar nu,te vad acum...crunt si cenusiu in fata mea,fumezi cu altcineva si ma arde palma de la tigara mea aprinsa cu care ma indreptam spre tine

Ce parere am?!

2009-09-28T15:01:00.001+03:00

Acum stiu ca "dupa" urmeaza lunga ta discutie...ei,ce spun eu aici,mai repede e un monolog.Incepi sa vorbesti ca si cand tacerea asta de jumatate de ora in care doar ai gemut si ai respirat sacadat ti-a oprit valul cuvintelor."Dupa" esti mai vorbaret ca niciodata.Imi povestesti tot,important sau neimportant.Insa eu nu te mai pot urmari.Ti-am ascultat mereu peroratiile.Acum ma afund in lumea mea,trag insetata din tigara si refuz sa ascult torentul tau de vorbe.Tu oricum vei continua asa minute in sir.In timpul asta eu sunt dincolo de tine,inspir nori de fum si ma bucur ca este ultima oara cand te ascult.Daca vorbim sincer,oricum nimicul dintre noi nu-i deloc atractiv.Dar te-am acceptat pana acum doar pentru ca...nu stiu de ce...mi-a placut la inceput,acum nu mai are niciun farmec.In timp ce tu vorbesti neintrerupt incerc sa-mi imaginez lumea fara tine,patul tot pentru mine si linistea...o sa mai vorbesti o vreme apoi te vei opri si cu ochii in tavan,pierduti undeva,ma vei intreba "ei,ce parere ai?"...invariabil,asa se sfarseste de fiecare data.De obicei iti raspund,deoarece imi pierdeam timpul ascultandu-te.De data aceasta te privesc,zambesc cu chipul plin de lumina,ma ridic goala si pasesc.Ma voi duce sa fac dus,iar cand voi iesi din baie tu vei fi plecat.Desigur nu o sa intelegi nimic si scena deja vazand-o in mintea mea mi se pare asa nostima.Rad si brusc te aud:

-Ei,ce parere ai?!...

"Face prea mult zgomot rasaritul acesta de soare"(Nichita Stanescu-"semnal")

2009-09-10T09:41:00.000+03:00

Incepe ziua aceasta sa se crape de-un zambet...o raza stinge ultima picatura de noapte.Ti s-a asternut pe gene si-ti deseneaza un zambet trist.Parca vrea cu tot dinadinsul sa deschizi ferestrele sufletului si sa primesti acesta noua zi.Refuzi cu indarjire sa-i dai ascultare.Si tipa la tine..te trezesti speriat ca dupa un vis urat si nu intelegi cine incerca sa traga patura de pe tine.Incepe sa-ti fie frig si razele tot vor sa te dea jos din asternutul tau cald.Rasaritul asta nu vrea sa fie singur.Astazi nu-l priveste nimeni si nu vrea sa-si inceapa ziua astfel.Simti mirosul amar de cafea..cafea tare si fara zahar cum iti place tie....Ti-a pregatit o cana si acum iti aprinde chiar tigara..Nauc inca de insistenta lui le apuci mecanic si sorbi prima gura de cafea si primul fum.Acum chiar rade zgomotos.De ce nu tace?De ce te trezeste tocmai pe tine?....Toti ceilalati se duc acum la culcare.In aceasta dimineata nimeni nu a vrut sa priveasca rasaritul.

Licitatie de sentimente

2009-09-07T19:28:00.001+03:00

Vreau să vă doară pe voi existenţa mea! Dar voi aveţi deja greutatea existenţei voastre, încă una v-ar împovăra prea mult... Cui să dau multitudinea mea de sentimente contradictorii? Nu vă îngrijoraţi, vreau să le împart. Haideţi, îndrăzniţi, cine licitează mai mult? Avem aici, în dreapta, sentimentul de vină... nu, nu vă faceţi probleme, acesta e cel mai uşor dintre toate, iar preţul porneşte de la nimic. Îl vrea cineva? Dar nu uitaţi că vina voastră nu va fi înlocuită cu aceasta, ci se vor aduna... nu-l vreţi. Normal că nu, laşilor, nu de vina aveţi voi nevoie... sunteţi deja cu toţii vinovaţi. Să trecem mai departe. Scoatem acum la vânzare sentimentul de nesiguranţă... aveţi grijă, e destul de puternic şi s-ar putea să nu-l puteţi purta. Mi-a aparţinut dintotdeauna. Preţul... hm... dacă îl luaţi pe acesta vă plătesc eu. Dumneata, doamnă? Da, dumneata cu părul strâns într-o coafură perfectă. Haideţi, nu fiţi timidă! puţină nesiguranţă nu strică la vârsta dumitale. Ia-l!Aşa, buuun. Să vedem ce mai putem să vindem acestor stimabili oameni....renunţare?....nu...o să mai am nevoie...Îndrăzneală...ooooo!aici aveţi ceva de luat. Dar nu, nici asta nu-i pentru voi.... Poate un pic de egoism... poate un strop de uitare... o lingură de iertare. Nu, nu unor păgâni ca voi. Dar vă ofer salvarea. Ultimul sentiment licitat... Sigur că ştiţi care este: Iubirea.... eu nu am ce face cu el. Desigur, nu arată prea încurajator: trebuie puţin şters de praf, puţină hrană bună şi poate deveni enorm. Dar nu, nu vă bateţi pe el... cât oferiţi,domnule? Atât de mult? Sunteţi atât de avid după iubire? ah! dar doamna oferă mai mult. Eh doamnă, trebuie să vă spun că suma oferită este mult prea mare...chiar generoasă pentru praful acesta de iubire... Doriţi chiar atât de mult? Bine, fie! Iubirea a fost vândută cu preţul de____. Poate o fărâmă îi daţi şi domnului. Licitaţia s-a încheiat. Mă duc să-mi dezvolt traiul dincolo de limita lor... să nu vă miraţi dacă mâine nu voi mai fi. Vedeţi voi, fără sentimente, nu-ţi ai rostul. Vă las!

Ediţie specială de ştiri: Stimaţi telespectatori, vă anunţăm că astăzi, în cadrul licitaţiei desfăşurată la poalele Munţilor Deznădejdii, în judeţul Fără Resemnări, iubirea a fost vândută cu preţul de____. Posesoarea nu a putut fi găsită niciunde... Revenim cu detalii. Mulţumim!

Plan de zbor

2009-09-05T19:36:00.000+03:00

Rosu ud,Verde ud

Cade prin aer o stea cu aripi
Singuratatea sparge sticla pana tarziu.
Un fel de frig suna in corale
macii rosii.Un fel de viteza,
din picaturi se nasc planetele intr-una.
Ne odihnim franand de oboseala vidului
Printre movile de flori pe o spirala plana
Batem din aripi neincetat
dar nu ne desprindem
Alunecam numai.
Ploua din ce in ce mai asurzitor
iar nervii sunt pregatiti pentru zbor.

ce zi..!

2009-09-04T13:39:00.000+03:00

...joi..iar joi..sau poate vineri..Ce zi e azi?E ziua de ieri ce isi asteapta sfarsitul intr-un alt maine.Irelevant,de altfel, ce zi e.Cu siguranta este o zi deosebita.De ce?Pentru ca este o zi noua,e ziua aceea speciala in care simti ca vei face ceva.De ce e intuneric totusi afara?pai...pentru ca e noapte.

-Unde au fugit fluturii de noapte?ma intreaba copilul fugind pe langa mine.
Ma intorc sa-i dau raspuns,dar mai salta inca o data si se transforma intr-un fluture urias..de noapte....

Mi-a intins buchetul de trandafiri..era aceeasi doamna de la floraria din colt care astazi nu mi-a spus nimic.Astazi mi-a dat un buchet de flori
-Florile spun multe,draga mea!vorbea ea intr-o zi cu o persoana imaginara.
si ce vrea sa spuna buchetul meu de trandafiri albi fara tepi?

Nu am avut curaj sa-l iau acasa..era mic,negru si prea implora mila..Plangea in felul lui canin in multimea de picioare ce trecea pe langa el....Pe urma nu l-am mai auzit.Probabil ca eram prea departe.Desi sunetul a incetat brusc.

Azi cainele nu mai este,copilul alearga iar pe strada,iar doamna de la floraria din colt mi-a vorbit azi:
-Nu-i asa ca nu au rezistat?Nu,nu,stiu eu ca nu...tu esti prea pretentioasa..daca iti dadeam cu tepi tot ii aruncai...uite-i,domul acela ii daruie acum sotiei...

I-N-U-T-I-L

2009-09-04T13:29:00.001+03:00

-E inutil,mi-a spus.E inutil sa-ncerci sa vezi mereu adevarul acolo unde e atat de bine ascuns,sa vrei sa-ti pastrezi mereu zambetul si increderea,sa astepti mereu rasaritul sau soarele dupa ploaie.E inutil sa crezi ca viata asta iti va ajunge pentru tot ceea ce vrei sa faci,sa renunti doar pentru ca ti se spune ca e mai bine sa astepti si ca in timp le vei face pe toate.E inutil iti spun.I-N-U-T-I-L!
Si eu i-am zambit.Incerca sa-mi explice ce si de ce este inutil,dar daca as fi vrut,i-as fi explicat de fapt cat de utile sunt toate.Am lasat-o sa-si bea cafeaua cu rom linistita.Masuta rotunda era prea mica pentru ea.Ea,care isi cara mereu documente,poze,agende si pe care apoi le intindea ca la o expozitie,astfel incat altcuiva ii era greu sa stea langa ea la mai aproape doi metri fara sa-i deranjeze sau pateze lucrurile.Am lasat-o cu toata dezordinea ei si tremurul mainilor prea mici.Avea dreptate intr-o privinta:era inutil sa-i explic cat de mult inseamna pentru mine..stia deja si asta o ajuta mereu pe ea sa fie aceeasi persoana ironica si fara partiniri.Pentru ca ea ii intelegea pe toti,dar ii ajuta mereu sa ridice capul,sa fie mai puternici,mai incapatanati.Asa ca am plecat zambind,ca sa-i arat cat de puternic este zambetul meu purtat mereu pe buze fine.

nu vreau iubire dupa moarte

2009-09-01T19:49:00.000+03:00

nu de asta am nevoie
nu vreau iubirea voastra amara dupa moarte
nu vreau o lacrima si un buchet de flori.
vreau azi,inainte de a-mi vedea moartea
vreau sa zambiti cum o faceti prima oara
vreau imbratisari reale.
nu vreau injunghieri "prietenesti"
nu vreau dragoste tocita
nu vreau copaci saditi degeaba.
vreau curcubeul de dupa ploaia de ieri
vreau luna din asta noapte
vreau ca noi si voi sa fim mai putini umani
vreau ca pasul acela nesigur sa calce pe roci dure
si mai vreau ceva....mai vreau iar ziua asta...

Astazi

2009-09-01T19:42:00.000+03:00

nu ma suna astazi...astazi,in locul meu,raspunde vantul
nu ma striga astazi...nu ma striga daca vrei sa spui nimicuri
nu-mi intinde mana..nici astazi...mereu m-am ridicat fara tine
nu-mi spune numele astazi...astazi,numele meu e sfant
ignora-ma astazi..astazi e ziua in care tot universul mi s-a plecat la picioare

Descompunere de sentimente

2009-09-01T17:37:00.000+03:00

Nu-mi lasa plansul oprit de pasari
sa sece.
Nu-mi aduce aminte de iertarea
pe care nu o merit.
Si,vino,tu singur
striveste-mi sarutul
cu talpa bocancului greu,
inunda-mi tacerea
cu strigate disperate.
Iubirea-mi lovita te urmareste
si se indreapta spre tine
razbunatoare.
O iarta si tine-o de mana scheletica
a cadavrului descompus
si taie-i limba atarnanda.
Nu se astepta sa fie lovita
si iat-o,plina de rani,
cum nu renunta.
Si se taraste patetica
pe urme de melc,prin umbra de nopti
ea inca spera.
Tu doar alung-o
sau ingrijeste-i durerea
cum stii doar tu:
ranind-o si chemand-o
mereu spre tine,
mereu departe de tine.

Raspunsul de sub usa

2009-09-01T17:08:00.000+03:00

Stiu ca vrei sa-ncepi sa alegi nisipul
Din arta-ti vasta ti s-a sters azi chipul
In zambet de copil gasesti privirea-ti calda
Pasin in vremea noastra,in linistea de strada
Calci pe priviri furise,strangi lacrimi de cenusa.
Ti-e intiparit pe fata esecul unei vieti
Ai vrut sa faci de toate,te-au doborat nebunii
Rasufli inca o data prin fum si prin petale
Vei vrea poate vreodata sa afli ascuns sub usa
Raspunsurile celor care ti-au refuzat menirea.

stins...

2009-09-01T17:06:00.000+03:00

A ales sa urasca ingerii
pentru ca ingerii erau prea frumosi.
A renuntat sa mai spere
pentru ca speranta o ajuta.
A renuntat sa mai creada
pentru ca avea o credinta prea mare.
A renunta la viata
pentru ca viata era ea
...iar ea nu mai avea nimic al ei

artisti cu totii....tu

2009-09-01T17:02:00.000+03:00

Poate pentru faptul ca le oferi toata aceasta dragoste neconditionata,care pe ei ii leaga de tine,poate de aceea ei nu pun intrebari.Fiecare are imaginea lui creata despre tine.De ce sa o strice cu stersaturi sau adaosuri...tu esti opera lor

trenul ce duce la mare

2009-09-01T16:58:00.000+03:00

o unda,un gand,o mangaiere.
un vis,o speranta,un suras.
si liniste,si marea,si valul...
visezi si poate prea curand
valul se pierde,
surasul se sterge
si tu....
iti ascunzi scoica in inima.
o gara,o valiza si fumul.
durerea,resemnarea si scrumul
si marea le atata ,nu le pierde.
nu sterge..e amintirea vietii tale

Nu esti singur

2009-09-01T10:10:00.001+03:00

sterge-ti obrazul udat de lacrimi
ridica-ti fruntea sus si admira
miracolul naturii si al lumii
din jurul tau.

Revenire

2009-09-01T10:07:00.002+03:00

M+am ascuns sub soare
incercand sa ating luna.
M-am lipit de un copac
pentru a deveni aceasi cu el,
pentru a simti in vene seva
si pentru a inflori frumos primavara
si sa-mi pierd frunzele,
precum sentimentele,
toamna.Sa ma invelesc
in melancolie si sa astept iarna
cand sufletul mi-ar ingheta
si n-as mai simti nimic
pana ar veni iar primavara.
Atunci as deveni rau
si as curge in toata lumea
in cautarea unui alt rau
asemeni mie.

Puritate stearsa

2009-09-01T10:04:00.000+03:00

Am prins un suflet de copil
de mana.
L-am asezat in palma,
i-am cantat.
L-am ridicat pe brate pan-la ceruri
si l-am lasat
in grija ingerilor,cei cu aripi frante.
L-am asezat la poarta inca inchisa
si am batut isteric,fara rost.
Nu s-a deschis
si astazi
sufletul meu de copil s-a intors...

Uita-ma,dar..

2009-09-01T10:00:00.000+03:00

Am fost pe aceasta foaie un nume,
sunt in aceste suflete un cant,
voi fii la tine in minte doar un gand.
Raman mereu nepasatoare
la lovitura cu cuvant
si sunt mereu induratoare
in mangaierea cu sarut.
Iubesc lumina,
dar pasesc in intuneric.
Imi place vorba,
dar traiesc tacerea.
Astept si moartea,
dar mi-e draga viata.
Acum sunt doar o umbra,
raspund iubirii cu durere,
arunc tacere in cel ce ma uraste.
Ofer un zambet pentru a ma trece
in neuitare.

Ganduri de copil

2009-09-01T09:56:00.000+03:00

De ce nu-mi ierti fericirea
lovindu-ma mereu cu cuvinte grele?
De ce nu-mi uiti durerea,iubirea,
mereu apasatoare pe gene?
Continua-ti viata
prea scurta,dar fericita,
iubeste necunoscutul
din privirea uimita a fetei ce te vede
prin ochii mamei fericita ca astazi
te-ntorci pentru o clipa la ea.
Ia-i rasuflarea
pastreaz-o in plama si opreste-o
pe drumul mereu greu
al unei existente prea dure.

eu...

2009-09-01T09:54:00.001+03:00

Leg cu un siret prea uzat
o inima prea lovita.
Iert cu candoare
orice lovitura-i mai grea
si razbun cu iuteala
orice mica abatere.
Imi intind bratele obosite
in cautarea unui suflet,
unui trup,unei inimi.
Ma caut in buzunarul golit al cersetorului
si ma gasesc
mereu iertatoare,
mereu iubind
pe buzele unui necunoscut

Praf

2009-09-01T09:49:00.000+03:00

Exista un trup
ce nu-i al meu.
Curge un sange
ce nu-i rosu.
Plange un ochi
de-un fel de durere
ce-o simt vie in suflet.
Ziua se crapa de-un zambet
ce sterge ploaia unui hoinar.
Soarele coase cu raza
un pantof de dulceata
de trandafiri?sau de mure?
Glasu-mi se-ntinde
spre cerul de nepatrunsa
al celui pe care
credeam ca-l iubesc.
Steaua marului de ieri
maruriseste astazi
ca te-am pierdut
sub umbra unui colt de suflet.
Acum il rascolesc
dar nu gasesc decat patura
cu care inveleam cuvintele.

Ce trece...

2009-09-01T09:44:00.000+03:00

Mi-e dor de tine,dar nu o spun
ca nu cumva toamna
sa-mi fure soaptele
si sa le aduca la fereastra ta
in mijlocul noptii tarzii.
O spun frunzelor
care stiu sa cada frumos
cand le trece vremea.
O spun pamantului,
care indura greutatea tuturor lucrurilor,
greutatea pasilor si a gandurilor.
O spun cerului
ce se insenineaza la prima raza a soarelui
si plange la primul nor.
O spun apei,ierbii si florilor,
zilelor,noptilor.amintirilor...
pentru ca ele nu-ti vor spune tie.
ele imi vor asculta durerea,
o vor purta prin valuri,prin ramuri si nori
si o vor face fum...

De ce nu se poate odihni Michael Jackson in pace?

2009-08-28T19:36:00.000+03:00

Intrebarea a aparut in mintea mea la putin timp dupa moartea artistului.Inainte ca toata lumea sa-l planga pentru suferintele si viata grea pe care Michael Jackson a avut-o,nu putini erau cei ce aratau fara jena cu degetul spre el si-l acuzau de pedofilie.Presa il transformase chiar intr-un monstru in atatea articole de denigrare,insa dupa ce acesta a murit fanii au inceput sa se arate de pretutindeni si sa-l planga.Da,adevarat este ca a fost o mare personalitate si multi au crescut cu muzica lui,acum au chiar mai multi sansa sa-i asculte muzica,deoarece cantecele lui sunt difuzate mult mai des pe posturile muzicale.Insa inca se incearca descoperirea cauzei mortii si tot ceea ce trebuia sa se linisteasca dupa moartea lui a produs nenumarate scandaluri.Acum multi incearca sa faca averi vanzand diferite ablume sau cartea vietii lui.Dar daca nu se poate descoperi cauza mortii,cati ii cunosc cu adevarat viata?De ce acum sunt tot mai multi cei ce incearca sa-l ridice in slavi si sa-i recunoasca adevarata valoare daca in timpul vietii lui ei i-au intors spatele?Sa fiu in locul lui,si eu m-as fii rasucit in mormant...cand o sa ajunga in el....

Unde se duc valorile noastre?

2009-08-28T19:25:00.000+03:00

Cum aminteam in postarea anterioara,am fost la FolkYou 2009.In seara celei de-a doua zi a festivalului,am asteptat cu nerabdarea sa o aud pe Tatiana Stepa.Si din fericire am apucat sa ma bucur de cantecele si glasul ei.Cateva zile mai tarziu aceasta s-a stins.Mirarea,recunosc,nu a fost mica,deoarece nu aveam cunostinta de suferinta ei.M-a intristat totusi faptul ca in ultimii cativa ani prea multi din cei ce ofereau din sufletul lor fericire si liniste s-au stins.Acesti oameni ce continua sa traiasca dupa moarte lasa in urma lor modele bune de urmat pentru tinerii nostri...dar mi-e teama cand vad cum ei se sting si altii nu prea mai apar.Am avut insa ocazia sa vad cativa ce promiteau in cadrul festivalului,insa nu cred ca cei ce se nasc depasesc ca numar pe cei ce pleaca dintre noi.Nu spun ca acum tinerii vor ramane rataciti si fara indrumatori,dar unde vom mai apuca noi sa auzim cantece in care era pus suflet curat asa cum oferea Florian Pittis,Stefan Iordache sau Tatiana Stepa.Si mi-e teama ca nu cumva maine sa nu mai plece altcineva in acea "lume mai buna".Pentru ca,macar sa credem ca ei ajung pe urma intr-o lume mai buna...probabil ca acolo de duc valorile noastre,sau asa cum spuneau multi au plecat deoarece Dumnezeu dorea sa-i aibe langa El si sa-i cante Lui.Mai ne raman si noua macar discurile lor.

Dincolo de orice vama...

2009-08-03T13:44:00.000+03:00

Folk You 2009-Festivalul Florian Pittis,tot dincolo de orice vama,folkul a invins inca o data orice granita.Invitatii,multi si cei mai buni:Vasile Seicaru,Tatiana Stepa,Emeric Imre&Friends,Mircea Rusu Band,Florin Chilian,Ada Milea,Alina Manole,Nicu Alifantis,Dinu Olaras,Alexandru Andries,Vasile Seicaru au ridicat toti spectatorii in picioare. Intrarea... gratuita.Oameni-de toate varstele.S-a cantat,s-a dansat,s-a baut,dar cel mai important este faptul ca indiferent de varsta oamenii stiau versurile.Era foarte frumos sa asculti tinerii cantand foarte bine versurile melodiilor compuse acum mai bine de 20 de ani.Ceea ce este mai mult decat o bucurie pentru sufletele celor ce iubesc muzica buna.Iar folkul,din fericire,se naste in sulfetele multora si ramane inradacinat fara ca nimic sa-l poata rupe.Bucurati-va de muzica buna!

Unde sunt cei 20%?

2009-08-03T13:39:00.000+03:00

Daca va duceti la plaja cu prosopul,nu va asteptati sa gasiti pre mult loc pentru voi.Mai bine va luati bani in plus pentru a inchiria un sezlong.De ce?Simplu.In mod normal,pe o plaja unde sunt sezlonguri trebuie lasat 20% loc pentru turistii ce vin la plaja cu prosopul.Nici macar in Vama Veche,plaja unde pana nu de mult ne duceam linistiti si liberi,acum trebuie sa cauti mult pentru un loc liber.Il gasiti,dar liber mai este doar la cativa metrii de malul marii,unde sezlongurile nu ajung.Este bine totusi ca in Vama Veche mai sunt inca oameni cu gandire libera care nu se cearta cu tine ca stai prea aproape de sezlongul lor si le iei tot soarele.Si va intreb:totusi,unde sunt cei 20%?

Caldura mare...

2009-07-26T14:58:00.000+03:00

Iata-ne in plina vara,cu zile numite una dupa alta "cea mai calduroasa zi din acest an".Nu mai stim unde sa ne ascundem de caldura si ce sa mai imbracam.Poate de fapt mai trebuie sa mai dam jos.Oamenii lesina pe strada,dar nu se prea iau in calcul sfaturile ca persoanele bolnave sa evite expunerea la soare,sa faca ceea ce au de facut dimineata sau seara,atunci caldura se mai inmoaie.Tind sa cred ca acesti oameni gandesc ca nu li se poate intampla chiar lor si pun pret mai mult pe rezolvarea unor lucruri ce sufera probabil amanare,decat pe viata si sanatatea lor.Oameni buni,trebuie sa aveti voi grija de persoana voastra,pentru ca altii nu o pot face mereu.Urmati sfaturile acestea,sunt doar spre binele vostru,iar caldura nu va disparea curand.

Amestec...egoism..orbire

2009-05-29T22:23:00.000+03:00

M-am urcat in autobuz...iar.Ma indrept spre serviciu...din nou.Ceva imi da putin de gandit.Prea multe persoane imbracate in gri...inclusiv eu.Stiu ca asa "se poarta",dar poate ma inseala pe mine memoria si poate stiu eu ceva gresit,dar oare nu era o culoare de tristete,melancolie?Acum este "la moda" si lumea care o poarta este fericita...nu si eu.Observ cum in amestecul de culori toata lumea se gandeste doar la ea si poate sunt prea multi cei ce merg cu capul plecat,isi astupa urechile la zgomotul din jur si toate problemele vechi si noi se aduna si in capul nostru se produce un zgomot infernal,singurul pe care mai suntem capabili sa-l auzim.In mintea noastra se produc drumurile cele mai batatorite de mersul du-te-vino al ideilor si solutiilor salvatoare de la esecul zarit.Parca am refuzat sa mai fim considerati parte din societate.Desi societatea noastra de consum a negat valorile individului si ne-a facut pe toti sa fim doar o mare masa de oameni,noi nu suntem aproape niciodata uniti.Ma impiedic de oamenii grabiti sa urce in autobuz,cei ce nu asteapta niciodata sa coboare intai ceilalti ca sa nu mai fie nimic calcat pe picioare si in picioare.Si ma enervez,stiind ca eu mereu stau deoparte pana coboara ei ca apoi sa urc si eu....Mereu ei,dar niciodata noi!

Unde-i atelierul de sculptura?

2009-05-29T22:09:00.000+03:00

"O floare a fost lasata sa creasca intre straini si si-a sculptat in imaginatie radacina"(Bogdan Simionescu;Dilema Veche 28mai-4iunie) Mie oare cat imi va lua sa fac asta?Printre straini...m-am maturizat,dar radacina nu am putut pana acum sa mi-o sculptez in niciun loc.Si vreau mereu sa plec in alte locuri ce-mi par soluri mai prielnice.Intre timp imaginatia mea lucreaza,dar nu la o radacina.O caut,insa mereu se rupe ceva....de cele mai multe ori sufletul meu.Si mereu se repara...dar vreau prea mult sa ma alatur oamenilor,insa nu-mi sunt pe plac.Ar fi frumos daca am putea sculpta unora caracterul atat de frumos,incat sa-l indragim mult.Nu tuturor,doar unora.Si niciodata sa fie asemeni noua,dar sa-i cioplesti si sa poti sa-i inlaturi egoismul,sa-i stergi tristetea din ochi,sa-i ti capul mereu ridicat si umerii drepti.Sa nu fuga de tine cand ti-e greu si sa nu uite ca poate avea mereu incredere in tine.M-am ratacit...spuneti-mi,va rog,unde-i atelierul de sculptura?

In autobuzul cu manele

2009-04-28T23:54:00.000+03:00

Iata ca oricat de mult incercam sa aratam anumitor oameni ca maneaua nu este muzica,suntem nevoiti zilnic sa ascultam aceste sunete.Spun "suntem nevoiti" pentru ca de multe ori auzim aceste lucruri fara sa ne dorim.Tocmai in aceatsa seara,bucuroasa ca programul meu de lucru a fost scurtat cu o ora si ca pot sa ma duc acasa cu autobuzul,fara sa mai dau banii pe taxi,ma duc in statia de autobuz.Dupa 10minute de asteptare apare si autobuzul menit sa ma duca la destinatie...autobuzul 13 Aplrom-Razboieni.Ma urc linistita si inainte de a face doi pasi spre un loc liber aud ceva ce imi deranjeaza auzul....Ma uit in jur,sperand ca totusi aceasta "muzica" se aude de la vreun calator obosit intors de la serviciu.Dar nu.Iata ca privirea imi este atrasa de difuzoarele autobuzului din care "curgeau lin" sunete ce vor sa compuna o muzica.M-am uitat speriata in jur sa vad daca mai este cineva deranjat.Dar cu totii erau linistiti,asteptand sa ajunga acasa.Pana la urmatoarea statie imi pun intrebarea daca sa cobor sau sa merg pana in ultima statie cu acest autobuz,nevoita fiind sa ascult ceea ce se revarsa din difuzoare.M-am gandit cat de obosita sunt si cat de mult trebuie sa merg eu pe jos pana acasa(inca trei statii),asa ca sub acest pretext am ramas in continuare.La un moment dat ,prin cele "cateva" gropi ale drumului,cd-ul respectiv nu mai se aude bine.Urmeaza un scurt moment de liniste in care eu sper ca stimabilul conducator auto sa nu mai porneasca iar casetofonul,Dar cum sa renunte el la delectarea lui de seara si la chinul meu?Nu.Schimba doar melodia,incetineste mersul vehicului si totul se aude din nou clar.Cu o statie inainte de coborare ma ridic de pe scaun,doar asa voi fii mai aproape de usa si voi putea cobori mai repede.Vad pana la urma si ultima oprire si cobor usurata si dezorientata de ceea ce tocmai am auzit.Ma intreb in continuare,cum este posibil ca intr-o tara civilizata sa fim nevoiti sa ascultam aceste sunte?De ce facem atatea campanii antimanele daca ele sunt ascultate in continuare?Unde sunt rezultatele?Desigur,puteam sa merg la sofer si sa-l rog sa dea muzica ma incet,cat sa nu mai deranjeze sau sa o opreasca.Dar,din nou,m-am lasat coplesita de sentimentul neputintei,crezand ca daca fac asta toata lumea va fii impotriva mea.Si cum sa mai avem si roade in campanii,cand mie mi-e greu sa rog frumos un sofer de autobuz sa-si opreasca manelele,dar nu mi-e greu sa-i spun unui taximetrist sa faca acest lucru,cand el asculta in masina sa?Dar,pana la urma,este vorba de respectul pe care ceilalti il au pentru cei din jur...Si la unii lipseste cu desavarsire,fiind inlocuit de o nesimtire "mareata".

Ajutor!

2009-04-21T19:11:00.000+03:00

Fac zilnic acelasi lucru...ma dau la o parte si uit de mine doar pentru a ajuta pe altii.La ce bun sa stau sa fac toate astea si sa ma uit?La nimic..dar uite-ma cum in continuare fac acelasi lucru si primesc zilnic cate un sut in fund.Dar cum toata expresia este "un sut in fund,un pas inainte" pot spune ca e bine si asa...insa nu se merita,oameni buni...Daca vi se cere ajutorul,nu ezitati sa-l oferiti,indiferent daca va roaga un prieten sau un necunoscut..dar oferiti ajutorul in limita in care voi nu aveti de pierdut,dar nici de castigat.Ajutati pana unde puteti,insa tineti minte cat de mult contati voi.Nu o sa vi se spuna multumesc de prea multe ori...poate va fi totusi rezultatul bun.Incercati sa nu va incredeti in toti si nu asteptati ca in lumea noastra,cea in care toti isi vad propriul interes sa fiti si voi ajutati la fel de mult pe cat ati face-o voi.Va spun asta pentru ca,nu am facut in ultimul timp decat sa ajut pe altii...si cu ce m-am ales?Cu priviri rautacioase si tratarea cu spatele.Oamenilor le este greu sa creada ca voi puteti sa ajutati fara sa cereti ceva in schimb si mereu veti fi priviti cu suspiciune...Fiecare isi vede intresul.Mai bine mi-as vedea si eu de treaba,dar nu cred ca ma ajuta si nu imi va fi mai bine.Pot sa recunosc oamenii care merita ajutati si cum cei care vor calca in picioare orice incercare a mea de a face un bine?Nu,nu pot.Incerc in continuare si ajut cu zambetul pe buze si fruntea sus.Si ce-i mai bine e ca nu eu am prea mult de pierdut si invat mereu din greselile pe care le fac.E bine,e rau?Nu mai conteaza,atata vreme cat persoana pe care o ajut ajunge la randul ei sa zambeasca.Incercati-ajutati!

Gol

2009-04-03T13:17:00.001+03:00

Sssst!Auzi cum se darama si acest din urma zid...Tacere,si in jur doar mormane din ce cladisei pana acum.Si oricat cauti nu mai ai puterea sa recunosti acel gand pe care sa-l pui piatra de temelie...mai simti doar sufletul cum se rupe in mii de bucati si dispare.

arta unui suflet

2009-04-03T13:15:00.000+03:00

Mi-am pictat sufletul cu dragoste si incredere.A fost patat cu ura si tradare.L-am refacut cu dorinta-a fost ranit cu nepasare.Mi l-am invelit in durere,a fost dezvelit de amintiri...Pana la urma il voi face cadou...Sa aveti grija de el,oameni buni!

Invat sa merg....Dar ce-i cu aripile?

2009-03-30T10:16:00.000+03:00

Mai stii cand ti-am promis ca te voi pastra in suflet pana la sfarsitul timpului...Nu imi dau seama cand s-a terminat timpul.Mai stii cand intindeam mana,te cautam in asternutul inghetat si nu gaseam decat o masa amorfa a sufletului tau?Trist si plangand mereu,asa te-am iubit.Nu ti-ai ascuns doar zambetul in mana plina de intuneric,ti-ai strans si gandurile bune,le-ai pus pe o pleoapa si ai inchis ochii.Astfel le-ai ucis.Ti-ai intors umarul,umarul in care se mai vede doar urma aripilor,cioturi a ceea ce o data iti dadea aripi sa zbori.Ti-ai prins genunchii si cu unghiile trageai incercand sa-i zdrobesti,ti-ai ros calcaiul sperand ca astfel nu vei mai putea merge.Si,iata,mergi!Drept,frumos si singur.Te-ai impiedicat de lacrima mea,ai privit si te-ai intors.Mana ta ce nu mai stia sa se deschida s-a intins catre barbia pe care lacrimile isi lasasera sarata urma.N-ai facut decat sa privesti in ochii mei,luandu-mi astfel durerea.Dar ai strans-o la tine in suflet.N-ai mai putut scapa de ea.Oricate ploi,oaricate mangaieri,nu-ti mai pot lua povara ce iti apasa trupul.Apoi m-ai ridicat.Ciudat,dar parca ai ridicat un fulg.Nu conta ca hainele mele sunt prafuite de sentimente zdrobite.Tot tu le-ai scuturat,dar ti-au ramas in palma,pe degete si unghii.Ai pasit primul.Prea confuza ,n-am mai stiut sa merg.Ai incercat atunci sa ma inveti sa zbor,dar...uitasei ca aripile ti le-ai pierdut.Ai oferit un singur zambet,atat de sincer si de pur!Dar singurul tau zambet mi-a inghetat inima si in ea iubirea ce o simteam pentru oameni...n-am putut sa iubesc mai mult...Ultima oara te-am vazut cand,mergand alaturi de tine,mi-ai zambit din nou,apoi ti-ai intins mainile si ai zburat...Te-ai ridicat atat de usor,precum rugaciunile oamenilor se ridica pana la cer...Mi-am dat seama ca tu erai rugaciunea la care am primit raspuns,iar ultimul tau zambet mi-a dezghetat inima.Si totusi,desi nu credeam,iubirea mea a inceput sa creasca,dar brusc,te-a uitat pentru baiatul din colt de strada,cel pe care toti il credeau cersetor,a carui barbie pe care lacrimile si-au lasat sarata urma am ridicat-o si-n ochii lui am vazut sentimentele pierdute si prafuite si limpezimea sufletului..te-am vazut pe tine,iar eu eram cea care,acum,nu mai avea decat urmele aripilor...

Raul s-a nascut intr-o casa

2009-03-29T23:56:00.000+03:00

Stiu doar ca in adunarea trista un singur suflet era pur.Un singur suflet mai privea spre lumina,mai credea in bunatate si mai spera cu zambet.Toata adunarea l-a privit.S-a infiorat.A realizat ca nu mai poate decat sa se ridice si sa plece,altfel totul se va darama.A parasit sala ca o umbra,incercand sa nu calce pe un gand parsiv,sa nu striveasca o raza de lumina.A simtit atingerea delicata a unei maini reci.Ceva a oprit mersul hotarat.Desi stia ca este atingerea sufletului cel mai rau din incapere,s-a intors.Si iata-i,sufletul cel mai pacatos si sufletul curat ca lacrima.Intre ei doar aerul se amesteca si se transforma intr-un vartej al agoniei.Nimic nu ma misca acum...Iar el,Binele,mai drept decat orice suflet pacatos din sala se intoarce si paseste peste prag.Nimeni nu mai indrazneste sa-l opreasca.Pana si sufletul cel mai pacatos stie ca nu-l mai poate intoarce. Umbrele se amesteca.Nu mai e nimic acum doar valmasagul de injurii,de blesteme si plansete,doar strigate de durere si amagire.Aici este casa unde s-a nascut raul.De aici a plecat raul,a inchis cu grija usa si a uitat inauntru cele mai chinuite suflete.Aici este locul cu pamantul cel mai insangerat.Nici toate razboaiele de s-ar fi purtat pe acest pamant nu ar fi putut varsa atata sange.Aici mereu moare cineva...aici mi-a murit sufletul. Au fost aruncate scaune,mese pe geamuri.Nimic nu i-a oprit s-o faca.Dar ceva ii impiedica sa deschida usa,sa sara pe geam,sa cucereasca lumea.L-am vazut pe unul,incerca sa se strecoare.Timid si nestiutor,nimic nu arata diabolicul din el,nimic,doar ochii...asemeni ochii orbilor,incetosati,dar ochi ce priveau prin tine,vedeau totul.Si m-a vazut pe mine,asa nechibzuita cum stateam in mijlocul aleii,cu multimea de chipuri trecand necunoscuta si nepasatoare pe langa mine.M-a vazut si a zambit...oh!Acel zambet!Zambetul unui copil n-ar fi putut fi mai dulce.Si atunci s-a retras,a intrat la adapostul casei.Nu a mai avut curajul sa iasa.Ii era frica de mine?De noi,de oameni?Apoi am inteles ca raul e deja in lume,ca un ajutor i-ar fi de prisos,pentru ca atunci totul se va distruge si raul se va intoarce impotriva raului si nimeni nu va ramane la final. Mi-am continuat drumul spre casa.Aleea era prea neincapatoare pentru multimea de oameni ce se intorceau de la lucru.Toti,oameni franti,cu capul plecat,toate fetele triste cu nici macar o umbra de zambet,se indreptau spre ceea ce ei insisi numeau "acasa".Dar,nu mai exista acel loc,nu mai erau acele case linistite,din amurgul unei seri de primavara tarzie.In fiecare casa un suflet rau statea la panda in incercarea de a face si mai amara ziua unui om deja prea trist.In fiecare casa,in pod sau la subsol un gand bun era strivit in picioare,cu buna-stiinta de un om rau. Un copil plangea pe strada,un batran se ruga sa moara iar.

Stiu ca te-ai gandit...

2009-03-26T19:49:00.000+02:00

Stiu ca te-ai gandit macar o data cum ar fi ca pentru o clipa sa poti zbura....Si eu m-am gandit
Gandeste-te cum ar fi ca intr-o zi sa ai curajul sa-ti intinzi mainile si sa te arunci in gol.Sa fii pe un varf de munte,totul in jur sa fie pustiu si doar piatra,iar tu,singur cu vulturii,sa va desfaceti aripile si sa zburati,vulturii-pasari,tu-inger.Si sa plutesti,precum frunza cade lin toamna cand pomul nu-i mai poate suporta greutatea si viata.Tu sa cazi precum un fulg ce s-a desprins din vazduh,de pe randunica ce se intoarce in tara sa,un fulg ce n-a mai putut fi pastrat.Asa tu,te desprinzi de lume cand ea nu te mai poate ocroti si nu-ti mai poate da putere sa-ti continui viata.Sa te arunci sperand ca fiecare fulg cazut si fiecare frunza se vor strange si se vor transforma in aripi ca tu sa poti zbura.Dar oare...adunand toti fulgii si toate frunzele.aripile nu-ti vor deveni grele si atunci greutatea lor in loc sa te ridice,te va trage in jos,te va sfarama,va rupe fiecare mana si vei cadea fara putinta de a te agata de ceva in cadere si iti vei zdrobi trupul plin de rani de fundul pietros al prapastiei peste care trebuia sa zbori?
Hai sa zburam impreuna si,atunci,avand fiecare doar o aripa vom suporta mai usor greutatea si impreuna ne vom ridica spre cer.Sau poate ne vom inveli cu aripi,ce se vor a fii de ingeri si ne vom prabusi impreuna...
Iti simt inima in mana mea,iti simt gandurile in rasuflarea mea si durerea in zambetul meu.Ma arunc increzatoare si te pierd.Nu mai simt nimic,nu ma mai simt,nu te mai simt.Si zbor...zbor fara aripi,doar eu si vulturii si in zbor ma vad pe mine copil,imi privesc sufletul de copil cum ma priveste cu ura ca l-am inchis adanc in mine si acum e prea tarziu sa-l pot salva,pentru ca zborul meu nu ma ridica...si cobor,pe aripi de vant si vise.Ma vad adolescenta si toate problemele dispar brusc.Ma vad pe mine,acum,eu,si nu mai stiu ce sunt,dar te vad si pe tine si atunci inteleg ca intr-adevar am zburat,dar nu acum,acum nu mai pot da timpul inapoi sa ma mai pot salva si nici tu nu ma poti salva.Dar am zburat impreuna in zilele in care rugam clipele sa se lungeasca si-n noptile pe care le rugam sa nu se mai termine.Am zburat cand te-am iubit.Acum totul e doar o durere,o durere muta si privesc cerul : deasupra mea vulturii se invartesc si se apropie asa cum fac asupra unui cadavru.
Vulturii se apropie de mine,dar eu sunt inca vie,nu ma mai simt,simt doar ca din trupul meu se scurge sangele...se apropie...singura incerc sa ma apar,dar nu mai am maini pentru ca mi s-au rupt sub greutatea aripilor...aripi de frunze si fulgi,si atunci imi vad doar zambetul si-ti mai simt ultimul sarut si ultima atingere.Mai simt si ultima mea bataie a inimii si atunci realizez:cadavrul din care vulturii isi vor hrani puii golasi sunt EU...