Ascund de lume visul, din râuri sorb amarul
Mă aflu la răscruce şi vreau să-nchin paharul
Cu oamenii de suflet, cu suflete din cer,
Dar văd cu multă teamă cum în lumină pier.
Mă-ntorc spre cartea vieţii, capitolul întâi:
„Deşi primeşti durere şi mergi pe alte căi,
Învaţă, trist copile, să poţi mereu să dai
Din suflet doar iubire şi zâmbete din rai!”
Paharul în lumină, închin şi sorb din viaţă
Am sufletul deschis şi încă o speranţă
Că suflul dimineţii mi te aduce-n dar,
Cu gândul rătăcit şi sufletul hoinar.
Vezi tu, copile trist, mi-e tare dor de mamă!
Un dor nebun mă-ngheaţă, mă-nvăluie o teamă,
Şi sufletul îmi plânge când îţi aud cuvântul.
Copile, nu auzi, cum strigă azi pământul?
Remarcat în Cenaclul Junimea digitală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu